De ce se preteaza Germania la datorii fata de cei mai saraci?

La un an de la descoperirea – sau mai bine zis – reiterarea creantelor comerciale cu Germania de zeci de ani uitate, am ramas dator cititorilor un raspuns diferentiat si un punct de vedere personal, dece statul roman nu se implica in recuperarea soldului. Motivele sunt de doua feluri: exogeno- sistematice si endogeno- folclorice.
Primele le pot dovedi gratiei Bibliotecii de Stat a Bavariei prin accesul pe electronic la arhivele MAE al Germaniei din 1919 pana la ultimele documente descretizate de dupa razboi. “Actele politicii externe ale Germaniei” cu referire la Romanie sunt de-a dreptul un ocean de informatii, recomandari, note, directive si rapoarte pentru o amarata de tara.

Crezand ca o cautare dupa “BNR” imi va genera o lista cu toate documentele relevante pe subiectul “cliring” de la semnarea acordului in 1936 pana la finele razboiului, care o voi putea comunica cu usurinta autoritatilor de la Bucuresti – stangace in cercetarea arhivelor si cu fobii fata de creante, dau intamplator peste negocieri ale Romaniei cu Germania din anii 20 pe o alta tema legata de datorii fata de noi din primul razboi mondial.

Fiecarui cititor interesat ii se releva faptul ca Germania nu ne-a ramas datoare doar odata dupa 1947 cu peste 1 miliard de marci imperiale ci in maniera bunei traditii am rams pagubiti si dupa primul razboi mondial. Pe urma emisiunii neacoperite de lei a Bancii Generale, institutie inzestrata de Berlin din timpul ocupatiei germane, Romania a suferit o pierdere financiara enorma. O suma de aprximativ 5 miliarde de marci imperiale a fost tema multor negocieri a lui Bratianu si Averescu cu partea germana timp de aproape 6 ani dupa cum reiese din materialul analizat. Ultimul si cel mai lamuritor document dateaza din 13 noiembrie 1926 si este o telegrama a respectabilului ministru de externe al Germaniei, Gustav Stresemann, premiat cu permiul Nobel pentru pace, catre ambasada germana de la Bucuresti. Acest document da dovada de un ton ferm si ireprosabil al acestui mare om politic. Directivele insa sunt clare; Germania nu este dispusa sa plateasca Romaniei absolut nimic pe urma emisiunii monetare devastatoare din timpul ocupatiei.

Ceea ce azi doar speculam, si ceea ce doar intutitiv presupunem, citim dupa 85 de ani, negru pe alb: Intr-un limbaj ales Stresemann se arata dispus pentru a “omori” (das Thema töten) tema Banca Generala sa sprijine cercuri private din Romania cu bani . Aceasta tactica indoielnica s-a ascuns bine sub paravanul corectitudinii si pretextul bunelor relatii economice. Dar nu este singura recomandare de acest gen; alti secretari de stat germani propuneau coform materialului studiat niste livrari de marfuri care in fond doar ar face pe romani sa creada ca ar fi despagubiti, dar care pentru Germania nu ar insemna decat literal sa “piarda par”. La fel de nefericite au fost recomandarile MAE de la Berlin in privinta relatiei Romaniei cu Ungaria, considerand tesiuni intre cele doua state oportune pentru cauza germana. O recomandare generala viza instrumentalizarea minoritatii maghiare pentru a asigura Germaniei o influenta in regiune. Insasi tactica recomandata de a nu contrazice public versiunea sustinuta pe atunci cu vehementa de guvernul de la Bucuresti si de a lasa ca lucrurile sa se linisteasca de la sine, o regasim in zilele noastre pe subiectul creantelor.

Trebuie ca spaga Berlinului a fost cu succes, deoarece de la acea recomandare nu se mai gaseste nimica in arhivele Germaniei. Probaibl suma a fost convingatuoare pentru Domnul Averescu, obiectivul recomandarii germane, care a incheiat apoi tratativele pe tema Bancii Generale pentru totdeauna. A incuraja spaga la nivel oficial in raporturile dintre state este o incalificabile lipsa de respect. Daca nenumarte licee si institute din Germania poarte astazi numele “Gustav Stresemann”, dece sa nu se fi pastrat si tactica cu Romania? In timp ce nobletea dupa conceptia franceza medievala se dovedeste prin fapte nobile a titularului, nobletea germana de natura militaro-prusac solicita raproturi de subordonare supusilor.

Al doilea motiv, cel de natura endogena se refera la conditia fara de care interesele nationale nu pot fi articulate si creante recuperate – atat ieri cat si azi – fiind mai ales o politica axata pe maturitate europeana si demnitate nationala. Una sau mai multe victime dupa model averescan cu banii Germaniei s-ar gasi si azi atat in Cotroceni cat si pe Lipscani.
Realitatea indubitabila a ununi sold neachitat nu poate decat contura notiunea demnitatii nu si s-ai tina locul. Doar cu un patos istoric de care mereu dam dovada – fie prin vesnica pomenire a nalucilor de la 23 august, fie prin alte speculatii istorice, nu ne calificam la discpilina maturitate. In a explica lipsa acestor calitati prefer ca unealta explicativa structura arhietipca a politicii romanesti, vocabularului lemnifiat al terminilor stiintifico-seci ai secolului 21.

Suntem si in zilele noastre tara lui „a-da, bine-bine, lasă-lasă” care „face impresia unei case de vădană: nici pustie şi nici vie” unde se vorbeste „numai cu jumătate de gură” precum a fost caracterizata tara de catre inegalabilul Petre Tutea in “Manifestul Revolutiei Nationale“ din 1935. In loc sa ne recuperam ceea ce ni se cuvine am optat pentru imprumuturi inrobitoare, o injusta si imbecila austeritate pe spinarea saracilor. Daca tot nu s-a schimbat nimic, macar sa enumeram ce a ramas la fel: “cu banii câştigaţi la noi, finanţa internaţională clădeşte vile … , iar noi rămânem tot cum am fost, săraci şi ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieţi naţionale … cu doine melancolice“. Intre promotorii cu staif a insaracirii sistematice – alias austeritate – si acei romani din care „unii dintre … au intrat slugi la tejgheaua străinilor”, in calitate de „nemernici paznici politici ai contuarului” nu este mare diferenta.

Pe noi ne preocupa intrebarea in ce masura s-ar gasi si astazi instructiuni de acest gen si in corespondenta Berlinului cu ambasada de la Bucuresti. Au fost si astazi creantele in acealasi limbaj nediplomat omorate precum pretentiile Romaniei din afacerea Banca Generala in 1926? S-a dat si astazi spaga la recomandarea Berlinului? Noi, simpli cetateni am presupus acest lucru de la bun inceput si ne simtitm astazi prin recomandarea celui mai renumit ministru de externe din istoria Germaniei confirmati in temerile noastre. Pe cat este de legitim ca germanii sa-si apere interesul national pe at este de inacceptabil ca nimeni sa nu apre interesul Romaniei. Pentru a-l omagia pe Petre Tutea, redau si acest ultim citat zguduitor de adevarat: „statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranţa …, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca’n colonii. De aceia nu e tragere de inimă în ţara românească”.

O tara la nivelul Germaniei ar trebui cu atat mai mult astazi in UE sa trateze Romania ca pe un partner egal si sa se arate responsabila pentru faptul ca a ramane de repetate ori in istorie datornica fata de o tara amarata nu o mentine la turatiile care crede ca ii se cuvin in calitate de motor al Europei.

​Radu Golban este politolog şi jurist, master in studii europene avansate si doctor în ştiinţe economice

Sursa: www.hotnews.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.