De la clearingul german la Euro

Integrarea UE a inlocuit prerogativele comuniste semi-sacrosancte cu basme de bunastare si fericire europene. Studiul integrarii europene la nivel de dogma a redus sensibilitatea decidentilor tarii pentru un trecut neincheiat. Pe masura ce analiza trecutului si rezolvarea unui sold ar produce un conflict de interes cu autorii spirituali ai ideii europene, oportunismul politic in Romania este mai presus decat bunul comun.
Sursa imagine: sxc.hu
Pentru a spori interesul, provocam cititorii cu urmatoarea intrebare: cine sunt autorii spirituali ai ideii europene?

O publicatie editata de Ministerul de Economie al Reichului se numea „Comunitatea Economica Europeana” (Europäische Wirtschafsgemeinschaft), iar Hermann Göring declara, in 1942, ca statele nationale ar urma sa dispara in urmatorii cincizeci de ani, fiind integrate in Reich. Asadar, e fireasca afirmatia, tot din 1942, a lui Werner Daitz, seful departamentului de politica externa al partidului national-socialist, ca Germania sa vorbeasca mereu doar de Europa, camufland astfel dorinta de hegemonie a Germaniei.

Nevoia Germaniei de materie prima si pieti de desfacere a dat curs, inca de la 1848 pana in prezent, diferitor concepte si modele de integrare europeana. Una dintre cele mai influente asociatii germane, condusa de elita economica si politica germana, a formulat, in anul 1903, sub egida Asociatiei economice central-europene, nu doar ideea realizarii unei uniuni vamale europene (care sa cuprinda si Balcanii), respectiv infiintarea unui imperiu central-european condus de Germania, ci si modelul de cliring. In cadrul

celui de-al patrulea punct al acelui program este mentionata necesitatea permanenta a studiului integrarii. Acest instrument integrativ pare sa fie, si in zilele noastre, un instrument favorabil pentru imunizarea politicienilor impotriva nevoilor sociale aferente integrarii europene prin moneda comuna. Dar care este elementul deficitar in acest angrenaj monetar? De unde provine legea acestei mecanici?

Mecanismul eurosistemului bazat pe cursuri fixe are la baza un concept de integrare monetara dezvoltat de Walther Funk, ultimul guvernator si Emil Puhl , vice-guvernator al Bancii Centrale a Reichului . E. Puhl a dezvoltat si favorizat un sistem de cliring multilateral intre Germania si tarile europene. Astfel, am putea chiar vorbi despre elemente comune specifice unei „mecanici a soldurilor” la nivelul zonei euro si sistemul de cliring german. Elaborarea diferitor modele de cooperare monetara in Europa, incepand cu anul 1940, a permis, odata cu izbucnirea razboiului, un discurs deschis Germaniei, fara sa fie nevoita sa-si releve adevaratele intentii intr-un ton prea diplomat. Nevoia acuta de valuta a Germaniei in urma tratatului de la Versailles a determinat expertii Bancii Centrale a Reichului sa dezvolte modele noi de cooperare monetara in Europa fara sa depinda de valuta. Modelul de tratate bazate pe compensatie a fost un instrument bun pentru a elimina problema lipsei cronice de valuta a Germaniei. Un comert european nou care sa asigure materia prima pentru industria germana si o larga piata de desfacere, insa fara a avea tangente cu rezervele valutare germane necesare pentru despagubirile de razboi, au pus baza noului model comercial. De la bun inceput, Hjalmar Schacht, guvernator al Bancii Centrale a Reichului, a recomandat ca Germania sa incerce sa instituie clauze derogatorii de la acel tratat, tocmai pentru a putea livra cantitati mai mici decat cele angajate initial. Astfel, indirect, s-a realizat o creditare cu active comerciale straine; totodata, prin obligarea bancilor nationale a tarilor asociate in cliring de a achita exporturile in moneda nationala, chiar daca varsamintele in moneda nationala a importatorilor sunt mult mai mici (ca o consecinta a reducerii volumului transferurilor din partea Germaniei), s-a realizat o finantare indirecta a Germaniei. In consecinta, inflatia aferenta cliringului a reprezentat un element esential al derularii intregului model de exploatare, fiind perceputa ca o taxare indirecta a tarii partenere cu implicatii directe in saracirea populatiei.

Revenind in prezent, se impune a releva mai transant ce reprezinta, de fapt, pactul de stabilitate de la Maastricht. Walther Funk a precizat ca succesul unui sistem monetar european depinde, in primul rand, de practicarea unor cursuri de schimb fixe. Asa cum precizeaza Walther Funk, doar un comert european bazat pe cursuri fixe este in masura sa asigure Germaniei un excedent comercial, scutind economia germana de deprecierile valutare ale partenerilor comerciali. Totodata, Funk a evidentiat ca modelul de cursuri fixe reprezinta un pericol inflationar pentru Germania, fapt pentru care s-a impus necesitatea ca tarile partenere sa adopte criteriile germane de stabilitate. Aceste criterii de stabilitate, care se regasesc astazi sub numele inofensiv de „criterii de la Maastricht”, se concretizeaza intr-o gama vasta de masuri fiscale impuse guvernelor pentru a reduce inflatia si deficitul bugetar. Atat in cadrul decontarilor prin cliring precum si in Eurosistem instrumentele fiscale sunt elementele centrale de sterilizare monetara a unui excedent comercial german. Plecand de la deviza Bancii Centrale a Reichului (stabilitatea preturilor si salariilor germane este o ancora buna pentru tarile asociate in cliring), Funk mai apreciaza ca o asemenea colaborare monetara este in masura sa predetermine cresterea preturilor in tarile asociate, dar nu neaparat si o crestere a nivelului de trai din aceste tari. Continuand rationamentul, expertul german (Walther Funk) apreciaza ca astfel se asigura, pe o perioada de timp nelimitata, o exclusivitate in aprovizionarea Germaniei cu materie prima si produse agricole din sud-estul Europei. Cresterea nivelului preturilor in tarile asociate in cliring, ca urmare a practicarii unor preturi favorabile Germaniei, a afectat considerabil economiile tarilor partenere si a deteriorat vechile relatii comerciale. Reducerea competitivitatii economice a dus la o crestere a comertului in cliring cu Germania, consolidand asadar dependenta de hegemon.

In aceasta constelatie, cresterea comertului cu Germania (bazat, in special, pe exportul produselor agricole romanesti), comert finantat indirect prin inflatie (asa cum am aratat anterior), dar si strategia de combatere a inflatiei cu instrumente fiscale a asigurat o exploatare sistematica a tarii (si in cazul Romaniei instrumentele fiscale, indeosebi elementele de fiscalitate indirecta, au permis o sterilizare monetara a excedentului comercial german).

In consecinta, nimic nu ne impiedica sa apreciem faptul ca, din punct de vedere financiar, intre excedentele comerciale germane din zilele noastre si excedentele rezultate in urma derularii operatiunilor de cliring nu exista nicio diferenta. Totodata, cresterilor de preturi din tarile asociate nu le-a corespuns o crestere comparabila a preturilor la nivelul Germaniei. Concret, ce observam in Eurosistem? In ultimi ani, cresterea preturilor, in tari precum Grecia, Spania, Portugalia, Romania a redus competitivitatea economica si a deteriorat balantele comerciale ale acestor tari. Acest efect este indus, indirect, si de o depreciere reala a preturilor germane, constituind un element central in contextul crizei actuale. Extinderea comertului german intracomunitar a generat un excedent comercial german. Administratia monetara a Reichului nu a intentionat o uniune monetara bazata pe marca imperiala, deoarece nu putea combate eficient pericolul inflationar. Modelul Eurosistemului este tributar modelului german, deoarece nici acesta nu este fundamentat pe modelul unei uniuni monetare bazate pe substitutie, ci pe fuziune. Actuala arhitectura a Eurosistemului, bazata pe un sistem de banci centrale nationale ce functioneaza pe principiul decentralizarii operatiunilor, permite si o politica exacta de sterilizare a excedentului comercial german in defavoarea contribuabilului roman, grec, spaniol, portughez sau italian…

Sursa: www.corectnews.com