De ziua nationala a Germaniei

In cartea sa celebra „Tunurile din august”, istoricul american Barbara Tuchman relateaza o intamplare. In august 1914, in preziua primului razboi mondial, intr-o cafenea din Aachen, un intelectual german ii spunea unui ziarist american. „Noi germanii suntem poporul cel mai muncitor, mai serios si mai educat din Europa. Dupa acest razboi, cultura germana va lumina omenirea”. Despre exceptionalismul german, ca si despre „calea specifica” (Sonderweg) a Germaniei exista o intreaga literatura si despre acest concept se poarta adesea dezbateri vii. Exceptionalismul si calea specifica sunt superlative sui-generis menite sa defineasca trasatura dominanta a natiunii. Dar ambele sunt concepte vagi si ambigui, cu conotatii fie pozitive, fie negative, fie ambivalente.
Asadar, normalitate versus exceptionalism. In 1999, Egon Bahr publica un articol cu titlul „Normalizarea politicii externe germane. Cooperare emancipata in loc de tutela comoda” in care anunta ca Germania s-a angajat „pe calea normalitatii”. Adica sa depaseasca stadiul de „gigant economic” si „pitic politic”. La cativa ani dupa reunificare, in 1992, Germania a solicitat, statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, si-a exprimat dorinta de a juca un rol din ce in ce mai important in UE si a demarat o activitate pe toate azimuturile. Interventia Bundeswehrului, din 1999, in cadrul misiunii internationale in Kosovo (KFOR) marcheaza o cotitura decisiva in politica externa germana. Pentru prima oara dupa al doilea razboi mondial, armata germana participa la o operatiune militara in afara teritoriului german. Incepand din noiembrie 2001, trupe germane au fost trimise alaturi de militari americani in Afganistan, dar Germania a refuzat, in 2003, sa trimita trupe in Irak. In noiembrie 2001, cancelarul Gerhard Schroder vorbea de „responsabilitatea crescanda” si de „noile indatoriri” pe care este chemata sa si le asume Germania.

Daca pana la unificare rolul international al Germaniei se baza pe echilibrul „dublei mosteniri” – ancorarea la Vest a lui Adenauer si deschiderea spre Est a lui Brandt, noile conditii au impus o pozitie mai activa, care avea sa fie privita totusi cu suspiciune de aliati (cu exceptia SUA).

Reflexul acestei dileme a impus un „profil scazut” pe scena internationala. Pentru presedintele Germaniei Roman Herzog, si o politica externa „fara crispari” inseamna normalitate. De pilda participarea la operatiuni militare in Kosovo, care nu e in zona NATO, sau, pe un plan mai larg, afirmarea intereselor nationale ale Germaniei in viata internationala.

Aducand in discutie, in mod indirect, problema culpabilitatii istorice a Germaniei, pentru declansarea celor doua razboaie mondiale, Helmut Schmidt a dezvoltat ideea conflictelor dintre centru si periferie in Europa. „Centrul” a fost tot timpul camp de batalie” – a spus el. In secolul al XVII-lea, cele mai lovite de razboaie au fost teritoriile germane, in secolul al XIX-lea, Germania a provocat „calamitatile”. Oricum, „in numeroase randuri, noi, germanii, am facut alte popoare sa indure suferintele legate de situatia noastra de putere centrala”. Este oare un blestem sa fii putere centrala?

Externalizarea politica a Germaniei pe continent mai in fiecare perioada istorica trebuie sa tina seama si de interesul celorlalte tari europene, de interesul fiecarei tari. Nu este rolul Germaniei acela de a asigura fiecarei natiuni un loc anume in casa europeana. Tarile europene si-au castigat ele insele locul cuvenit in Europa si in lume, prin propria lor istorie. Ele au deja locul lor in Europa, nu este nevoie ca Germania sa fie aceea care sa li-l stabileasca sau confirme. Romania, de pilda, are un loc mai bun si mai sigur ca Germania, pentru ca nu depinde de razboaie si nu are nevoie de o penetrare permanenta a pietelor straine in efortul de a-si asigura un nivel de trai. Romania, ca si alte tari europene, isi asigura nivelul de trai prin cultivarea pamantului, prin ceea ce gandeste si faureste poporul ei, din pacate, acum si prin austeritate. Romania nu cere, ca altii, adica insistent si uneori intr-o maniera intolerabila, de la vecinii ei sa-i accepte cu orice pret si in orice conditii produsele.

In schimb, Germania are niste asteptari la nivel de trai dupa parerea mea inacceptabile. Si ele nu pot fi finantate decat de periferia Europei. In aceasta situatie, este vorba nu de o problema europeana, ci de o problema strict germana. Germania trebuie sa se intinda cat ii este plapuma. Nu este vina Europei ca aceasta tara este artificiala – si zic artificiala pentru ca nu este in stare sa traiasca din ceea ce produce si din ceea ce cultiva. Probabil ca Germania e prea industrializata pentru pacea europeana. Dar nu putem noi astazi, la nivel european, sa ne supunem Germaniei pentru a sustine toata aceasta industrie a ei. Europenii nu au nici o obligatie fata de Germania in aceasta privinta.

Intrebat de un deputat cand va deveni in sfarsit Germania o tara normala fostul cancelar Helmut Schmidt aducea in discutie o nuanta. Si i-a raspuns: „Nu intr-un timp previzibil. Caci se opune povara istoriei noastre, monstruoasa si unica. Se opune si pozitia noastra centrala – suprapondere pe plan demografic si economic – in inima continentului nostru, foarte mic dar incredibil de variat in ce priveste natiunile”. Dezlegat de orice raspundere oficiala, dar cu prestigiul sau istoric, fostul cancelar reafirma rolul preeminent al Germaniei in Europa, un rol determinat de conditii obiective – istorice, geoplitice, demografice, economice.

Sursa: www.corectnews.com

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.