Relațiile comerciale româno-germane (III) Progrese și obstacole în recunoașterea datoriei istorice

Relațiile comerciale româno-germane (III) Progrese și obstacole în recunoașterea datoriei istorice

Articolul este parte a unei serii mai ample de dezbateri pe tema relațiilor româno-germane de după 1935. În primul articol al seriei, am prezentat principalele dovezi care justifică existența soldului de clearing. În cadrul celui de-al doilea articol am prezentat succint și cronologic demersurile întreprinse pentru a responsabiliza factorii de decizie români în vederea luării unei poziții oficiale în această temă. În acest articol ne propunem să punctăm, deopotrivă, progresele și obstacolele aferente recuperării creanței.

1. Sistemul de clearing și soldurile sale
Începând cu anul 1930, la nivelul relațiilor cu străinătatea, a fost implementat un sistem de decontare între state (prin intermediul băncilor centrale) bazat pe compensarea reciprocă a creanțelor și datoriilor, respectiv, echilibrarea schimburilor comerciale. Sistemul de compensare (de tip barter) era monitorizat prin Casa de Compensație de la Berlin. În anul 1935, intră în vigoare Acordul pentru reglementarea plăților între Imperiul German și Regatul României având ca obiect plățile aferente importurilor de mărfuri germane în România și importurilor de mărfuri românești în Germania. La doar patru ani de la semnarea acordului, se constată că Germania nu mai era în stare să-și onoreze angajamentele față de România și față de alte state membre ale uniunii de clearing.


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/radugolban/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273