Sedan – Snowden şi alegoria distanţării

De câteva săptămâni asistăm la un adevărat război mediatic al Germaniei împotriva interceptărilor americane pe urma dezvăluirilor agentului Snowden. Isteria publică se explică şi prin sentimentele de natură umană şi de compasiune probabil mai mult faţă de Angela Merkel în calitate de mamă a Europei decât faţă de funcţia de cancelar al Germaniei. Zidul suprapartinic format de la verzi la social-democrati şi socialişti în jurul cancelarului ne face să şi uităm că acum nici o lună în urma nemţii au avut alegeri parlamentare. Înalţi demnitari din conducerile partidelor politice doresc chiar să-l aducă pe Snowden în Germania şi să-i acorde azil politic.

Pentru o naţiune culturală precum este acea a Germaniei, numele Snowden este de-a dreptul emblematic. Pe fondul similitudinilor istorice între emanciparea Germaniei faţă de Franţa proclamând Reichul la Paris după lupta de la Sedan în 1870 şi emanciparea Germaniei faţă de SUA, prin dezvăluirile lui Snowden par să fie mai mult decât o întâmplătoare
alegorie cu numele Sedan – Snowden.

Să recapitulăm pe scurt antecedentele victoriei de la Sedan. După ce tronul Spaniei devenise vacant, Bismarck şi-a dorit un membru al familiei Hohenzollern pe tronul Spaniei. Franţa nu a agreat ideea de a fi încleştată de două state la nord şi la sud cu Hohenzollerni pe tron şi apelat prin intermediului ambasadorului ei la Regele Wilhelm I al Prusiei, care se afla în vacanţă în staţiunea Ems. Ambasadorul francez l-a rugat pe Rege să publice o declaraţie prin care se angaja să nu susţină instaurarea unui Hohenzollern pe tronul Spaniei. Monarhul a refuzat să dea o astfel de declaraţie şi a trimis lui Bismarck o telegramă prin care i-a comunicat discuţia cu ambasadorul Franţei. Bismarck s-a folosit de această telegramă, intrată în istorie sub numele de Depeşa de la Ems, pentru o scurtă declaraţie de presă. Modifacările făcute de Bismarck, precum şi formularea ascuţită şi prescurtată a cancelarului german au stârnit furia opiniei publice franceze. Publicul francez rănit în orgoliu a cerut război. Cancelarul german a înţeles să răstălmăcească depeşa în aşa fel încât dintr-o dispută dinastică a Casei Hohenzollern să devină o problemă naţională a Prusiei. Tactica lui Bismarck a avut succes: pe urma tensiunilor poltice interne ale Franţei, Parisul consideră acţiunea lui Bismarck drept o mare provocare. În final Franţa este nevoită să declare război Prusiei.

Victoria de la Sedan împotriva Franţei în 1870 a deschis calea proclamării la 1871 a Reichului german sub Bismarck ca stat unitar. Războiul împotriva Franţei a marcat ultimul înainte unificării statului german, războaiele ulterioare purtate de Germania vizând unificarea Europei.

După textul scandalos de la Ems, alte texte incendiare date publicităţii declanşează astăzi tensiuni în relaţiile occidentale. Dar cine are de profitat de pe urma dezvăluirilor care îndepartează Berlinul de Washington şi implicit îl apropie de Moscova? Germania şi Rusia, protectorii lui Snowden, ar avea de profitat pe urma noilor axe. Tandemul ruso-german a fost pentru România mereu un pericol existenţial. Fie vitregia lui Bismarck la Conferinţa de la Berlin în 1878, unde ne-am dobândit suveranitatea, după ce Germania a dispus ca Basarabia să treacă la ruşi, sau Pacea de la Brest-Litowsk în 1918, când înţelegerea leninisto-germană ne-a răpus, instaurând ocupaţia germană a Bucureştiului, sau bine cunoscutul tratat Molotov-Ribbentrop – România a fost mereu zona de tampon a acestor două mari puteri.

Dar pentru că Uniunea Europeană devine din ce în ce mai pasivă, văzându-i-se „Berlinul” la fiecare pas, am face bine să monitorizăm cu atenţie reînviorarea alianţei ruso-germane.

Articol publicat pe site-ul cotidianul.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.