UE primeste Premiul Nobel pentru „dulce violenta”

Cei ce au urmarit decernarea Premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene si-au pus intrebarea daca sa planga sau sa rada: A acorda Uniunii Europene Nobelul pentru pace este la fel de ridicol precum ar fi sa acorzi o distinctie Armatei Salvarii pentru ca nu face afaceri cu alcool, droguri si proxenetism sau cum ar fi o distinctie pentru Crucea Rosie pentru ca nu intretine lagare de concentrare. Incontestabila este valoarea simbolica a decernarii acestui premiu in Norvegia, o tara care de doua ori a refuzat aderarea la UE.
Autocelebrarea unei elite politice in maniera sovietica si oborul vanitlatilor de la Bruxelles ne mai amintesc si de faptul ca in zona noastra a continentului mai toate interventiile politice din timpul Razboiului Rece au fost sub sloganul luptei pentru pace. Pe aceasta traiectorie a pacii prin definitia unei nomenclaturi se inscriu si momente centrale din istoria Romaniei. Chiar sa fi uitat ca insusi tovarasul Nicolae Ceausescu, distantandu-se fata de interventia Moscovei la Praga (tot sub pretextul pacii) sau fluturand intre Israel si palestinieni a fost cel mai avantat porumbel al pacii de la rasarit? Sa nu ne mai amintim nici de spiritul pacii europene la discretia lui Hitler si Mussolini cand am fost obligati tot in spiritul pacii cu vecinii nostri sa cedam in 1940 Ardealul, Basarabia, Bucovina si Cadrilaterul?

Ar trebui totusi sa ne intrebam la ce fel de pace concret se refera astazi acest premiu. In timp ce in Romania, predomina o perceptie a pacii ca invingere a comunismului si a iesirii din sfera de influenta sovietica, pentru Germania pacea este una de natura economica, care vizeaza dreptul de a penetra pietile europene. Daca in ultimele decenii nu am avut razboi in Europa si totodata astazi o mare parte din cetatenii Europei sunt victimele dezindustrializarii si a pietii comune, in timp ce Berlinul straluceste prin sclipiciul constructiilor megalomane, ajungem la concluzia ca accesul neconditionat pe piata europeana si monoplul pe productia industriala al Germaniei, este pretul acestei paci. Dar care este particularitatea acestei paci si prin ce se deosebeste ea de altele?

In decembrie 1939 se intreba Ernst Freiherr von Weizsäcker, secretar de stat in MAE al Reichului, si tatal unui fost presedinte al RFG, cum ar transforma victoria germana Europa: „Continentul ar trebui sa fie impartit intre noi si Rusia in sfere de interese, avand in vedere anumite necesitati ale italienilor, spaniolilor si catorva state mici… Astfel si nu altfel ar trebui sa ne imaginam pax germanica. O pace de acest fel ar fi o stare permanenta de razboi fara a se trage vreun foc. Ar fi durabila numai daca statele implicate ar vedea in noul lor stapan in acelasi timp pe cel ce le elibereaza de un jug vechi, cumva in sensul ca noi am fi cei ce aduc conceptii sociale noi si progresiste. Ar trebui sa contam pe ordinea traditionala a libertatii acestor state si am putea sa depasim aceasta intr-o domnie germana lunga, intinsa pe generatii intregi. Creatorul unei asemenea ordini le-ar transmite urmasilor o problema deosebit de grea ce tine de stiinta guvernarii.”

Si cum se prezinta astazi promovarea viziunii Germaniei asupra Europei dupa mai bine de saptezeci de ani de la intocmirea acestui material de lucru din cancelaria Reichului? Arta guvernarii germane este cel putin astazi la nivel european in privinta politicii economice si fiscale fara alternativa si, in viziunea Berlinului, singurul model acceptat de redresare economica.

Dupa ratiunea acestui porumbel nazist al pacii, efortul german consta din punct de vedere al politicii externe in 1939 in „contra-marsul Europei impotriva democratiilor occidentale si in special impotriva emisferei vestice. In Europa poate fi vorba in cel mai bun caz de o „douce violence (dulce violenta) care tine laolalta intregul.” Acest premiu este asadar si un premiu pentru decapitarea democratiilor europene, care impotriva spiritului social opteaza mai degraba cu preferinta pentru tehnocratie ca arta de guvernare de sorginte germana decat pentru democratie. Termenul tehnic al acestei forme a pacii, ca fiind o dulce violenta, adica o stare de razboi fara a trage un glont, este atat de genial incat Premiul Nobel pentru arhitectura acestei „pax germanica” ar trebui impartit in memoriam si cu Ernst Freiherr von Weizsäcker.

Sursa: www.corectnews.com

1 răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.