Radu Golban, solicitare adresată Primului Ministru al României

Radu Golban, solicitare adresată Primului Ministru al României

Stimate Domnule Prim-Ministru, la 1 ianuarie 2017, termen stabilit prin O.U.G. nr. 66/2015, s-a finalizat procesul de restituire a proprietăților care fac obiectul unor cereri de retrocedare, inclusiv a celor confiscate în baza Convenţiei de Armistiţiu şi a Legii 485/1944, prin care statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparţinut Grupului Etnic German. Organizație nazistă care a preluat întreaga avere a organizațiilor săsești din Ardeal și a bisericilor acestora, transferate cu acordul părților. În 1944, conform acordului de Armistițiu semnat de marile puteri, Grupul Etnic German este catalogat drept organizație criminală, scos în afara legii, iar averea sa este în totalitate preluată de statul român printr-un decret semnat de Regele Mihai.

Moștenirea ilegitimă a acestui uriaș patrimoniu imobiliar, evaluat la sume de ordinul miliardelor de euro, a fost transferată către Forumul Democrat al Germanilor din România, care a dobândit calitatea de succesor în drepturi față de Grupul Etnic German prin sentința judecătorească nr. 2790 din 28 mai 2007, calitate în baza căreia a înaintat un număr uriaș de cereri de retrocedare.

Pornesc de la prezumția că, până la această dată, Guvernul României, prin Autoritatea de Restituire a Proprietăților (ANRP), are informații centralizate, precise și complete cu privire la situația finală a imobilelor retrocedate către foștii proprietari.

Având în vedere impactul financiar și logistic uriaș pe care îl are retrocedarea a mii de școli, spitale, grădinițe, muzee, biserici, institute de cercetare etc. asupra statului român și, implicit, asupra cetățenilor români, consider că opinia publică este îndreptățită să aibă acces la informații complete asupra listei imobilelor retrocedate, a beneficiarilor acestor retrocedări și, nu în ultimul rând, a plăților efectuate de Ministerul Finanțelor în contul titlurilor de plată emise de ANRP.

Curtea de Conturi a României arăta, într-un raport din 2013, că ”Imobilele retrocedate în baza Legii nr.247/2005 în care se desfăşoară activităţi de învăţământ şi alte forme de activităţi publice, au creat premisele unei adevărate hemoragii de fonduri publice de ordinul milioanelor de euro cu titlu de chirii, sau alte condiţii financiare împovărătoare impuse sub formă comodatului, pentru că în final să se sustragă şi de la plata impozitelor şi taxelor aferente (unităţi de cult). Absenţa unor strategii în domeniul retrocedărilor facilitează îmbogăţirea proprietarilor, prin obţinerea unor venituri sigure, discreţionare, care într-un timp foarte scurt, echivalează valoarea imobilelor cu toate modernizările impuse, iar instituţiile publice rămân în contiuare fără un sediu propriu”.

Reamintesc, ultima informație estimativă legată de numărul cererilor de retrocedare și de valoarea totală a imobilelor care fac obiectul cererilor de retrocedare a fost lansată în spațiul public în 2012 de către fostul ministru de Finanțe, Bogdan Drăgoi. La acea dată, domnia sa a precizat că din totalul de 70 de miliarde lei estimat, care ar reprezenta echivalentul in bani al proprietatilor naționalizate, mai mult de jumătate ar reveni cultului romano-catolic, care a depus cereri de retrocedare pentru 88.000 de imobile. Astfel, conform datelor pe care le avea Ministerul Finanțelor în 2012, efortul bugetar aferent despăgubirilor solicitate de culte și minorități s-ar fi ridicat la 39 miliarde lei, dintre care 34 miliarde lei numai pentru Biserica Catolică.

Din acel moment, niciun reprezentant al Guvernului nu a mai transmis informații centralizate cu privire la eforturile bugetare angajate de retrocedări și la, citez din raportul Curții de Conturi, ”hemoragiile de fonduri publice” generate de chiriile plătite de statul român instituțiilor de cult și fundațiilor ce reprezintă interesele minorităților în România.

În schimb, studiind răspunsurile transmise de instituțiile de resort către deputații care formulat interpelări și întrebări pe această temă, am găsit câteva informații fragmentare dar, chiar și așa, extrem de îngrijorătoare. Astfel, până în august 2014, Comisia specială de retrocedare ale unor imobile care au apaținut cultelor soluționase favorabil 366 de cereri de restituire – atenție – numai pentru școli și grădinițe. Din care 324 de imobile doar în Transilvania. În același timp, în răspunsul transmis către Camera Deputaților, ANRP precizează că nu poate face o estimare a numărului școlilor și grădinițelor care urmează a fi restituite cultelor religioase, deoarece destinația și situația juridică se cunosc doar în momentul soluționării cererilor.

În baza celor menţionate solicit Guvernului României să răspundă, pentru o corectă informare a opiniei publice, următoarelor întrebări:

  • Care este suma totală pe care comunităţile germane din România, inclusiv cultele (Biserica Evanghelică CA și Biserica Evanghelică Lutherană) şi fundaţiile germane de asemenea încorporate în Grupul Etnic German a primit-o drept despăgubire de la statul român în urma cererilor de retrocedare?
  • Câte imobile au fost retrocedate în natură către FDGR și care este valoarea acestora de inventar?
  • Care este valoarea chiriilor plătite anual în contul noilor proprietari de către autoritățile române pentru imobilele în care funcționează școli, spitale, muzee, instituții publice etc.?
  • Care este valoarea totală a imobilelor şi sumelor restituite de către statul român cetățenilor germani ale căror proprietăți au fost confiscate prin actul din 1944 începând cu 1990?
  • Care este diferenţa dintre a fi un beneficiar direct sau indirect al unor bunuri care fac obiectul unor cereri de retrocedare de la statul român?
  • Care sunt sumele primite de fiecare comunitate/ fundație a minorităților în parte, respectiv de fiecare instituție de cult în parte de la statul român?
  • Care este numărul/ valoarea de inventar a imobilelor retrocedate de statul român către fiecare comunitate/ fundație a minorităților în parte, respectiv de fiecare instituție de cult în parte?

Cu deosebit respect,

Dr. Radu-Eugen Golban


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/radugolban/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273