Nimic de ascuns, mult de facut, totul de castigat!

AFLA MAI MULTE

Sunt la origine român, m-am născut în 18 noiembrie 1973 la Timişoara, unde mi-am petrecut copilăria. În 1988 am emigrat în Germania, împreună cu familia. Din 2003 locuiesc în Elveţia.

  • Absolvent al Universităţii Albert-Ludwigs din Freiburg,Germania, Facultatea de Filozofie, specializarea: Politica ştiinţifică şi drept, promoţia 2000.
  • Absolvent al Programului de Masterat în Studii Europene Avansate al Institutului European al Universităţii din Basel, Elveția, promoția 2002.
  • Absolvent al programului doctoral al Universităţii de Vest din Timișoara, titlul tezei de doctorat “Uniunea Economică şi Monetară şi România”, conducător științific Prof. Dr. Grigore Silași, anul susținerii 2008.
  • Absolvent a mai multor cursuri de specializare în domeniul integrării europene.
  • Activitatea de cercetare si predare la Universitatea de Vest din Timișoara, din 2002 (Școala de Înalte Studii Europene Comparative din Timișoara) pana in 2012 s-a concretizat in trei cărți ca prim autor, si peste 20 de lucrări științifice publicate in reviste recunoscute.
  • Absolvent în anul 2016 al unui curs postuniversitar al Colegiului Național de Informații, din cadrul Academiei de Informații Mihai  Viteazul, București.
  • Activitatea de  predare din 2013 la Colegiului Naţional de Comerţ şi Diplomaţie a Relaţiilor Economice din Bucureşti. Colegiul a fost înfiinţat împreună cu Universitatea Transilvania din Braşov.
  • Activitatea de  predare din 2019 la Universitatea Titu Maiorescu, București.
  • Moderator al emisiunii „Lumi in Coliziune” la Radio Gold FM (Bucureşti, România). Un program de informaţii economice şi dezbateri.

Articole publicate recent

Drumul spre convergența bio-digitală?

Netezește oare corona, înțeleasă ca presiune selectivă…

Jucărie ruso-germană sau conductă comunitară?

Gazoductul controversat ruso-german periclitează grav pacea…

„Ultimul împărat“ pe o bancnotă euro?

/
Politicianul FDP [Partidul Liberal Democrat] Moritz Körner…

Cine a fost „pacientul zero“?

/
Profesorul Karl Lauterbach, proaspăt numit ministru al sănătății…

Dictatura post-pandemică și amenințarea bolilor prionice

/
Autor: Adrian Lambru În cadrul emisiunii „Lumi în coliziune”,…