Combaterea evaziunii fiscale – analiza eficienței acțiunilor în termeni de corectitudine și echitate

Subiectul evaziunii fiscale face obiectul multor dezbateri, vizând atât spațiul economic intern, cât și cel mondial. Spre deosebire de preocupările manifestate pe plan mondial, preocupările interne de reducere a evaziunii fiscale se rezumă, cu precădere, la fiscalizarea micilor afaceri, evitând, cu bună știință, sfera paradisurilor fiscale.

De exemplu, în SUA, studiile arată că firmele transferă 20% din profiturile lor în paradisuri fiscale; pe fondul scăderii sarcinii fiscale cu cca. 20-30% în ultimii 15 ani, intensitatea diriguirii profiturilor către paradisurile fiscale a crescut de zece ori. Aceleași studii mai relevă că, la nivel global, 8% din averea financiară personală este realizată prin intermediul unor companii offshore, păgubind guvernele statelor lumii cu mai mult de 200 miliarde dolari pe an; două treimi din această sumă este deturnată pe seama evaziunii fiscale internaționale.

În raportul său asupra economiei, președintele SUA leagă preocuparea de reducere a evaziunii fiscale de competitivitate, angajând executivul la o serie de reforme fiscale care să urmărească nu doar reducerea fiscalității și simplificarea impozitării micilor afaceri, ci și închiderea „lacunelor” risipitoare (vizate fiind acțiunile de reducere a stimulentelor de dirijare a profiturilor spre paradisurile fiscale, respectiv, sprijinirea investițiilor interne).

În anul 2014, Guvernul Federației Ruse a aprobat un plan național care viza combaterea evaziunii fiscale și limitarea posibilităților de disipare a câștigurilor asociaților/acționarilor corporațiilor transnaționale. Pentru implementarea măsurilor de limitare a evaziunii fiscale, liderul de la Kremlin a făcut apel la coparticipare, cerându-le oligarhilor să susțină diversificarea economiei la schimb cu promisiunea de a nu adopta nicio decizie importantă pentru economia națională fără o consultare prealabilă cu mediul de afaceri. Totodată, s-a stabilit o listă a jurisdicțiilor offshore recunoscute de Ministerul de Finanțe și s-au luat măsuri pentru creșterea transparenței afacerilor persoanelor juridice. Pentru a readuce banii „ascunși” prin paradisurile fiscale, dar și pentru a scoate la suprafață capitalurile înregistrate în Rusia (pe societăți fictive sau pe numele unor terți) s-a adoptat decizia de acordare a amnistiei fiscale.

Comisia Europeană, într-un comunicat către Parlamentul European (COM/2012/0351), arăta că zeci de miliarde de euro, adesea nedeclarate și neimpozitate, se află în continuare în jurisdicții offshore, reducând veniturile fiscale naționale. Pentru a spori cooperarea s-au adoptat măsuri privind: consolidarea instrumentelor existente pentru a evita practica generalizată a structurilor offshore; intensificarea schimbului de informații; combaterea tendințelor și a schemelor de evaziune și fraudă fiscală; consolidarea guvernanței fiscale; asigurarea coerenței în raport cu țările terțe. Orientată pe trei paliere (național, unional și în afara UE), politica fiscală a UE s-a focalizat pe două aspecte: a) o colectare mai eficace a impozitelor în statele membre și b) o mai bună cooperare transfrontalieră între administrațiile fiscale ale UE. Prin urmare, UE s-a limitat la a defini direcția, statelor membre revenindu-le sarcina de găsire a soluțiilor pentru combaterea evaziunii fiscale.

Prin urmare, pe fondul unei relative acalmii politice s-a pus pe agenda priorităților și politica fiscală a României. S-au lansat propuneri de modificare a Codului fiscal, s-au manifestat intenții de refacere a cadrului legal de reglementare (respectiv, rescrierea Codului fiscal și a Codului de procedură fiscală) și s-au organizat dezbateri între antreprenori și specialiști în fiscalitate. Însă, așa cum am mai spus în preambulul articolului, spre deosebire de preocupările manifestate pe plan mondial, preocupările interne de reducere a evaziunii fiscale s-au focalizat, cu precădere, la fiscalizarea micilor afaceri, evitând, cu bună știință, sfera paradisurilor fiscale.

Concret, pentru reducerea evaziunii fiscale și a economiei subterane, executivul a avut în vedere măsuri precum: reducerea TVA; modificarea (în defavoarea contribuabilului cu venituri mici și medii) a cotelor și plafoanelor la contribuții pentru asigurări sociale; eliminarea impozitului pe dividende; diminuarea cotei impozitului pe veniturile persoanelor fizice și juridice; reducerea cotelor (respectiv, a sferei de aplicare) pentru unele accize.

Deși Ministerului Finanțelor Publice îi este cunoscut faptul că România se confruntă cu o problemă majoră de dirijare a câștigurilor spre paradisurile fiscale, angajamentele actualului executiv neglijează acest aspect cu desăvârșire.

Or, pentru reducerea fraudei și evaziunii fiscale o atenție primordială și echilibrată trebuie acordată următoarelor două aspecte:

– corectitudinii – care este condiția esențială pentru ca reformele economice (fiscale) să fie acceptabile din punct de vedere social și politic;

– echității – conform căreia toți contribuabilii trebuie să participe la formarea fondurilor necesare finanțării funcțiilor statului, iar sarcina fiscală să fie distribuită ținând cont de capacitatea contributivă, indiferent de sursa venitului, natura activității, sfera/jurisdicțiile de desfășurare a activității (națională sau multinațională).

Din punctul nostru de vedere, considerăm că măsurile fiscale propuse pentru reducerea fraudei și evaziunii fiscale suferă foarte mult la capitolul echitate. Se aruncă poveri din ce în ce mai mari asupra contribuabililor care își onorează obligațiile fiscale și se ignoră generoasele posibilități de evitare a impozitării prin intermediul paradisurilor fiscale (în cadrul cărora multe companii offshore au generat pierderi fiscale semnificative). Lipsa de transparență a multor paradisurilor fiscale este considerată principala barieră pentru autoritățile fiscale, blocând controlul acestor tranzacții și facilitând acoperirea activităților ilegale.

Într-un studiu recent este prezentată o listă a locațiilor paradisurilor fiscale și a centrelor financiare offshore nominalizate de OCDE, FMI și TJN (Tax Justice Netwok). Lista cuprinde 81 de astfel de jurisdicții, România având încheiate acorduri de evitare a dublei impuneri cu 37% din ele (Australia, Austria, Belgia, Canada, Cipru, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Israel, Italia, Coreea de Sud, Lituania, Liban, Luxemburg, Malaezia, Malta, Olanda, Portugalia, Rusia, San Marino, Africa de Sud, Spania, Suedia, Elveția, Turcia, Marea Britanie, SUA).

Uitându-ne pe raportările făcute de Oficiul Național al Registrul Comerțului, observăm că participarea cu capital străin la firmele înregistrate în România provine din statele cu importante paradisuri fiscale: Cipru (5.597 firme), Liban (3.941 firme), Belgia (3.241 firme), Elveția (2.564 firme), Suedia (1.351 firme), Irlanda (831 firme), Luxemburg (807 firme), Liechtenstein (213 firme), Malta (119 firme).

De aici se poate trage concluzia că o parte a capitalurilor sustrase din economia românească (și de la impozitare) prin intermediul companiilor multinaționale se întoarce în țară sub diferite forme:

– investiții străine directe, ocazie cu care se realizează o a doua fraudare a legislației (prin faptul că proprietarii capitalurilor valorifică și facilitățile aferente investițiilor străine);

– „sacoșe de bani” care alimentează corupția, fiind gestionate de oamenii de afaceri în scopul obținerii unor avantaje chiar și cu riscul subminării economiei naționale.

Toate acestea ne obligă să aducem la cunoștința poporului român și aspectele pe care actualul executiv le ignoră cu bună știință. Mai mult, ne propunem să identificăm și potențiale soluții pentru remediere.

Pe plan mondial, în ciuda inițiativelor politice ambițioase, câștigurile paradisurilor fiscale au fost în creștere. Recentele propuneri făcute pentru a surmonta această problemă au admis că principalul obiectiv ar trebui să fie crearea un registru financiar mondial. Până la înfăptuirea acestui grandios obiectiv, rămâne la latitudinea țărilor să identifice soluții viabile.

Pe linia impozitării veniturilor impozabile obținute în România de nerezidenți, Codul fiscal prevede că impozitul datorat se calculează prin aplicarea următoarelor cote asupra veniturilor brute:

– 1% aplicată asupra tuturor sumelor încasate de un participant de la un organizator de jocuri de noroc; veniturile din jocuri de noroc care depășesc echivalentul a 15.000 euro se impozitează cu 16%, iar veniturile care depășesc echivalentul a 100.000 euro se impozitează cu 25%;

– 50% aplicată asupra veniturilor, dacă veniturile sunt plătite într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informații; aceste prevederi se aplică numai în situația în care veniturile de natura celor prevăzute sunt plătite ca urmare a unor tranzacții calificate ca fiind artificiale;

– dacă un contribuabil este rezident al unei țări cu care România a încheiat o convenție pentru evitarea dublei impuneri, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obținut de către acel contribuabil din România nu poate depăși cota de impozit prevăzută în convenție care se aplică asupra acelui venit; în situația în care sunt cote diferite de impozitare în legislația internă sau în convențiile de evitare a dublei impuneri, se aplică cotele de impozitare mai favorabile;

– dacă un contribuabil este rezident al unei țări din Uniunea Europeană, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obținut de acel contribuabil din România este cota mai favorabilă prevăzută în legislația internă, legislația Uniunii Europene sau în convențiile de evitare a dublei impuneri.

Pentru completarea cadrului fiscal, considerăm că trebuie valorificată experiența altor țări. Relevante sunt acordurile încheiate între Elveția, pe de o parte, și Austria, respectiv, Marea Britanie, pe de altă parte. Cele două tratate bilaterale semnate de statul britanic și cel austriac permit repatrierea banilor evazioniștilor; aceasta deoarece Elveția (prin cele două acorduri) garantează că băncile – care funcționează sub legislația sa – se obligă să rețină la sursă până la 40% din depunerile clienților cetățeni ai țărilor semnatare, banii fiind virați direct către fiscul țărilor de rezidență a deponenților. Mai mult, conform acordurilor, sumele depozitate și neimpozitate până la intrarea în vigoare a acestor acorduri sunt taxate retroactiv.

Prin urmare, este surmontată problema transparenței informațiilor atâta timp cât acordurile încheiate permit „corecția fiscală” (prin stopaj la sursă) în beneficiul statului de rezidență. Considerăm că această procedură este mai fiabilă și permite taxarea câștigurilor sustrase (nedeclarate), statul fiind scutit de a mai pierde timp și bani pentru proceduri juridice greoaie și de durată pentru găsirea dovezilor de evaziune fiscală, respectiv, pentru a face dovada că la baza realizării veniturilor au stat tranzacții artificiale (pentru a fi impozitate, conform Codului fiscal, cu 50%).

De asemenea, apreciem poziția Ungariei care – punând în balanță avantajele economice generate de companiile transnaționale, respectiv, de firmele autohtone – a decis să susțină mai mult entitățile naționale. Criticată și lăudată deopotrivă, decizia de creștere a sarcinii fiscale atribuite companiilor transnaționale (prin majorarea cotei de impozitare pentru depășirea plafonului minim al cifrei de afaceri de 300 de miliarde de forinți) este o concretizare a preocupărilor de creștere a competitivității interne și de reducere a evaziunii fiscale.

Concluzia care se desprinde este că organizațiile (companiile) a căror activitate interferează cu paradisurile fiscale au un avantaj (fiscal, competitiv) față de firmele care își derulează activitatea doar în țara de origine. Atâta timp cât se dispune de autonomie în materie de politică fiscală, fiecare țară trebuie să identifice mijloacele de prevenire a evaziunii fiscale, respectiv de scurgere a capitalurilor către paradisurile fiscale. Aceasta, cu atât mai mult cu cât frauda și evaziunea fiscală exced sfera afacerilor, devenind o problemă de echitate fiscală.

Propunerile actualului executiv sunt departe de a rezolva problema echității fiscale, din contră, împovărând firmele autohtone. Primele opinii venite din partea societății s-au concretizat în critici dure, autorităților (fiscale) cerându-li-se să-și schimbe mentalitatea, să nu mai comită abuzuri. Totodată, s-a lansat avertizarea că inspectorii fiscali nu respectă legea și forțează contribuabilii corecți să plătească prețul pentru combaterea fraudei.

Sursa: Economistul.Ro