Europa GmbH

Mai in fiecare zi ne intrebam oare ce are de gand sa faca Rusia, America sau China. Ne preocupa intr-un mod foarte serios ce intentioneaza sa faca altii in Europa. Dar de planurile Germaniei nu intrebam. Dimensiunea economica a Germaniei in Europa si politica autonoma a Berlinului fata de Moscova doar ar trebui sa dea curs unor intrebari justificate cu referire la intentiile Germaniei. Dar si pe un fond de critici aduse Berlinului pentru politica sa economica din partea unor organizatii internationale sau reputabili oameni de stiinta ar fi de dorit sa ne preocupe mai intens subiectul Germania.
Zilele trecute OECD (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica) a criticat dur Berlinul pentru politica sa economica. Germania ar trebui sa investeasca mult mai mult si mai ales sa deregularizeze sectorul serviciilor. Expertii au somat Berlinul sa investeasca cu precadere in infrastructura si educatie generand astfel si o crestere a cererii interne, care ar putea fi compensata printr-o intensificare a importurilor de care intreaga Europa ar putea profita. Aceasta somatie din partea OECD se traduce prin apelul celor mai dezvoltate democratii ale lumii care respecta regulile pietei libere, de a pune capat unei politici economice defectuase, atat pentru Germania cat si pentru intreaga Europa. De asemenea a atras atentia si FMI (Fondul Monetar International) ca Berlinul trebuie sa sporeasca investitiile publice si sa continue reformele structurale.

„Germania distruge Euro” este concluzia profesorului german de stiinte economice Heiner Flassbeck si fost secretar de stat in Ministerul Federal al Finantelor din Berlin. In cartea sa aparuta anul acesta „66 starke Thesen zum Euro, zur Wirtschaftspolitik und zum deutschen Wesen” (66 de teze despre euro, economie politica si caracterul german”, expertul demoleaza mitul german al politicii economice aparent curate, pure si nepatate. Moneda euro este pentru productivitatea germana subapreciata iar alte state nu au cum sa compenseze acest avantaj competitiv al Germaniei care s-a datorat unei oportunitati istorice unice. Nivelul scazut al investitiilor releva faptul ca salariile in Germania nu au crescut pe masura sporirii competitivitatii. Astfel Berlinul si-a salvat bugetul si a platit unificarea Germaniei pe spinarea Europei. Germania in loc sa investeasca bani in Europa prefera sa-i imprumute tocmai pentru a asigura exporturile intracomunitare. Asaltul asupra Europei prin exporturi nu este deloc laudabil si a acutizat sentimentele antigermane in strainatate. Asadar Germania isi aserveste Europa prin politica de austeritate preferand ca reducerea salariilor sau sacrificiile sa fie suportate de cei mai saraci in loc sa impuna o redistribuire economica pe plan intern, oferind propriei forte de munca salarii competitive. Tocmai pentru a nu se confunda comparatia veniturilor din Romania cu cele din Germania, nivelul salariului nu se refera la valoarea sa nominala cat la nivelul productivitatii economice.

Mult mai dura este critica laureatului Premiului Nobel in economie Josef Stiglitz, care considera ca Germania sufera de o „ratacire” economica. Germania care a avut o crestere economica in ultimii cinci ani in medie de 0,86% pe an, pare competitiva doar in comparatie cu alte state din UE. Laureatul Premiului Nobel considera ca a se mandri cu un excedent comercial intre doi si sapte procente din PIB exprima in mod cert o sub dezvoltata piata interna a Germaniei si dependenta cronica de exporturi. O astfel de tara nu poate sa serveasca drept model pentru alte state.

Dar incotro se va indrepta politica economica a Berlinului si Europa daca tarile afectate de austeritate vor pierde capacitatea de a servi drept piete de desfacere pentru produsele germane? O explicatie cum ar functiona Europa de maine ar putea oferi justificarea rationalizarii alimentelor in Romania pentru a indeplini cotele de export impuse Bucurestiului prin acordurile de colaborare economica cu Reichul din 1939. „Germania trebuie sa procedeze la fel ca Turcii in urma cu cateva sute de ani, sa scoatem din Romania tot ce pot oamenii sacrifica fara sa insaraceasca dea binelea”, sugera in 1942 Rudolf Kratz, un expert al Berlinului in domeniul cercetarii aservirii economice a sud-estului Europei. Prin tratate moderne care sa asigure diviziunea muncii, Germania va incerca pe de o parte sa mareasca puterea de cumparare a economiilor de la periferia Europei, asigurand oamenilor locuri de munca doar in domenii economice care nu fac concurenta industriei germane. Austeritatea asigura totodata Germaniei accesul aproape gratuit la cucerirea economica a intregului continent, deoarece economiile afectate de criza isi vand activele la preturi derizorii. Astfel in Europa de maine industriile cheie vor fi in centrul continentului iar in spiritul diviziunii muncii oamenii la periferie se vor multumii cu locuri de munca in intreprinderi cu capital german din domeniul asamblarii mecanice, agriculturii, industriei forestiere si transportului. O astfel de Europa GmbH, adica o Europa gen societate cu raspundere limitata, va asigura acel grad de coeziune interna a intregului continent, de care astazi Europa din fericire inca nu se bucura.

Sursa: Corectnews.ro