Finanțatorii României: decizii comune, interese diferite, acuzații multiple

Izvoarele problemei… În forma lor incipientă, planurile de asistență financiară inițiate de troica BM-FMI-CE aveau drept scop salvarea economiilor în dificultate. Partidele politice aflate la guvernare, strâmtorate de problema pecuniară, abandonând cu poltronism ideea de a ține în frâu criza pe cont propriu, au preluat și promovat emfatic ideea necesității planurilor de asistență financiară ca fiind singura metodă de relansare economică.

Deși lecțiile trecutului privind îndatorarea și crizele au oferit suficiente argumente conform cărora creșterea prin îndatorare nu este sustenabilă, ele au fost ignorate. Mai mult, România nu a valorificat nici avantajele specifice unei economii emergente. Studiile au relevat că, paradoxal, același factor care constituie principala vulnerabilitate a economiei emergente în fața crizei constituie și principala sa oportunitate1. Aceasta deoarece structura (reală și nominală a) economiei emergente nu este izomorfă cu structura economiilor „de croazieră”, făcând ca transmiterea efectelor crizei internaționale în criza internă să fie încetinită.

Subjugați oportunismului, ignorând alternativele, preocupați doar de salvgardarea pozițiilor politice dobândite, guvernanții au intrat în hora îndatorării cu gândul că, la final, vor afla o Românie prosperă. Neșansa românilor este aceea că această horă pare să nu aibă un final prea apropiat. Problema insuficienței resurselor financiare publice încă persistă, economia nu duduie, iar politicienii își continuă zbaterea pentru dobândirea puterii într-o țară de ei înșiși secătuită.

MIEZUL PROBLEMEI. Așa se face că, în prezent, România are trei mari finanțatori externi: Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. În virtutea acestei colaborări, autonomia financiară a țării a fost grav afectată, creditorii impunând condiții severe pentru a-și asigura recuperarea sumelor acordate.

Deși au fost parteneri în acordurile de finanțare încheiate cu țări din UE (respectiv Zona Euro), creditorii au adoptat practici și strategii diferite. În timp ce FMI este interesat doar de recuperarea principalului și a dobânzilor aferente – făcând concesii, mergând până la modificarea regulamentului (introducerea prevederilor pentru situații excepționale, astfel încât țările să poată accesa împrumuturi mult mai ridicate decât în mod normal), UE (prin reprezentanții statelor cu greutate, precum Germania și Franța) a fost interesată nu doar de aspectul pur financiar, ci și de cel de ordin economic. Pentru a nu pierde controlul asupra poziției strategice dobândite la nivel de Uniune, dar invocând nevoia de conlucrare pentru depășirea crizei, statele mai puțin afectate de criza economică (implicit, a finanțelor publice) au fost extrem de exigente cu partenerii lor din Uniune.

Articolul complet poate fi citit pe Economistul: http://www.economistul.ro/finantatorii-romaniei-decizii-comune-interese-diferite-acuzatii-multiple-a6595/