Inflatia si dublul-surub al BNR

La cea de-a patra editie a semifinalei a emisiunii „Romanii au talent” din 27 aprilie a urcat pe scena televiziunii contorsionistul Florin Carpaci in varsta de 82 de ani, care a impresionat telespectatorii cu elasticitatea si mobilitatea sa. Declaratia recenta a guvernatorului BNR, Domnul Prof. Dr. Univ. Academician Mugur Isarescu, cu referire la rata inflatiei pentru anul 2012 care, o redam cititorilor in intregime s-ar fi calificat fara indoiala pentru aceasta emisiune, facandu-i prin carpacie sa Domnului Carpaci concurenta la disciplina contorsionism:
„Anul agricol 2012 va fi bun, nu va bate grindina, nu vor fi tornade la Braila, chiar si gainile isi vor reveni si vor face oua, asa ca vom avea ieftiniri in aceasta vara. Dar si cu aceste ieftiniri rata anuala a inflatiei va creste, pentru ca o sa avem un efect statistic de baza, adica ieftinirile de acum vor fi mai mici decat anul trecut. Ii rog pe analisti si pe jurnalisti sa se uite la rata lunara, care va merge in jos, nu la cea anuala, care va urca”.

Pe intelesul tuturor: Domnia Sa incearca sa ne spuna ca anul acesta in toiul verii preturile la alimente vor fi mici decat in toiul iernii, insa totusi mai mari decat in vara anului trecut. Jurnalistii si analistii consumatori de legume ar face bine sa tina cont de preturile sezoniere si nu de scumpirea in ansamblu in perioada 2011-2012.

Marea stiinta consta in conexiunea dintre productia de oua a gainilor si inflatie; avand la baza deductionismul logic al aviculturii anilor saizeci al scolilor de partid din mediul rural aceasta definitie, fiind una mai degraba individuala cu inflectiuni ceapiste, contureaza caricatura bizara a contorsionismului in domeniul stiintei. Domnia Sa nu a precizat daca aceste exemplare de Gallus gallus domesticus sunt o rigla de calcul a BNR de uz intern din laboratoare avicole din sediul de pe Lipscani sau daca sunt un proiect interdisciplinar impreuna cu Sectia de Stiinte Agricole si Silvice ale Academiei Romane. Nu aflam insa mai exact de la ce sa-si revina gainile Romaniei si ce le-a afectat in mod concret sau cum a intocmit prognoza meteo.

Un numar exceptional de contorsionism stiintific al Domniei Sale l-am urmarit cu prilejul dezbaterii de la Bruxelles a Tratatului Fiscal de anul acesta. In sprijinul politicii Bucurestiului de a adopta neconditionat acest acord controversat de multi membrii ai UE care, va avea efecte grave pentru Romania, Guvernatorul BNR face un dublu surub fara intoarcere la sens, afirmand ca „se pot face autostrazi mai multe in conditiile unui deficit structural de 0,5%”. Nici complexitatea ezotericii francmasone din templul intelepciunii nu poate intrece complexitatea si dialectica acestei afirmatii. Tinand cont de faptul ca reducerea deficitului structural in Romania va viza datorita problemei demografice ale tarii, in primul rand prin reforme dure pensionarii si bolnavi, am putea identifica o legatura intre Kant si oul de bibilica doar in economisirea de costuri prin reducerea pe cale naturala a pensionarilor si redirectionarea mijloacelor in infrastructura.

In linie cu contorsionismul acrobatico-politic a trei generatii stau si afirmatiile Domnului Adrian Vasilescu, cu sase ani mai tanar decat Florin Carpaci. Consilierul guvernatorului BNR, nu crede ca revenirea salariilor la nivelul din 2010 in sectorul public va avea efect negativ asupra inflatiei. A nega efectele inflationiste pe urma cresterii salariilor cu 25% la aproximativ o treime din populatie este o rasucire a stiintei pe urma unei contractii a muschiului politic demna de a fi premiata. Pe langa nenumaratele tumbe la sol, aceasta contorsiune uimitoare ar merita un premiu „Nadia Comaneci” pentru cele mai elastice vertebre in stiinta economiei. Contorsionismul politico-economic al acestor afirmatii bizare este spre deosebire de disciplina econometriei (combinatie intre economie, matematica si statistica) continuitatea dialecticii socialismului stiintific si mai putin un schimb de paradigma de la socialismul Casei Scanteii la o scanteie a inteligentei.

Spre deosebire de Nadia Comaneci in spatele carei a fluturat drapelul Romaniei la diferitele competitii de acrobatie, piruetele BNR explica faptul ca buzunarele romanilor sunt oarecum pline chiar daca ele flutura goale in vant.

Sursa: www.corectnews.com