Pericolul Moscova-Berlin – alianta nascuta din complexul singuratatii

La ce sa ne asteptam de la Berlin astazi, dupa 75 de ani de la semnarea Tratatului Molotov-Ribbentrop, daca expertii germani numesc „vaicareala” urmarile acestui pact pentru Romania? „Consecintele Tratatului Hitler-Stalin sub forma de discurs al victimei in Romania”, adica o lamentatie pe fondul cedarii Basarabiei si Bucovinei, a fost in 2009 titlul unei dezbateri la Universitatea din Leipzig. Aceasta trauma nationala a romanilor ar fi asadar, in conceptul de „pax germanica”, o ipocrizie si un bocet nefondat. In ceea ce-l priveste, Berlinul pretinde ca dreptul la propria istorie apartine exclusiv hegemonului.
Desi URSS, sub Gorbaciov, s-a dezis formal de infamul pact, Berlinul a evitat pana in zilele noastre condamnarea lui. Interesant doar ca in Europa reapare astazi teama de alianta ruso-germana. Fara a-si face complexe pe urma unor traume ale trecutului, Berlinul este tot mai preocupat de construirea noului sau rol in lume. Si cum ar putea Germania sa debuteze pe parchetul politicii mondiale si sa depaseasca imaginea unei simple puteri regionale sau economice? In cautarea unui nou statut al Berlinului in lume, pozitia de aliat al Americii devenise din ce in ce mai incomoda. Instrumentarea unui fals conflict sau non-conflict ofera cel mai bun prilej pentru a facilita ascendentul Germaniei la nivel mondial. Pentru aprinderea motorului german de mare putere politica este insa nevoie de o ignitie intensa pe care nu o poate oferi decat Rusia. Prin regizarea bine cantarita a decuplarii Europei de America, servita audientei prin galagioasa critica a Berlinului in urma interceptarilor (de altfel reciproce) intre prieteni, observam ca trecerea de la adolescenta la maturitate politica a Germaniei nu functioneaza fara pierderi colaterale. Reteta „Merkel si poporul rus libertatea ne-au adus” este cat se poate de simpla: se alege o tara tanara, dependenta de Rusia, dar totusi cu o imagine de aspirant la occidentalism, multietnica si cu risc limitat de contagiune in zona. Ghinionul Ucrainei, ca si cel al Greciei, iar mai inainte al defunctei Iugoslavii, este de a fi tolerat experimente de ascensiune politica ale Germaniei, pentru ca Berlinul sa aiba prilejul sa-si proiecteze in fata lumii o politica tot mai ambitioasa.

Referindu-ne mereu la Tratatul Molotov-Ribbentrop din 1939 riscam sa pierdem din vedere motivele complexe de apropiere ale acestor doua mari puteri europene. Izolarea Germaniei, dar si a Uniunii Sovietice dupa Primul Razboi Mondial a creat cele mai favorabile conditii pentru aceasta alianta nefasta, asa cum s-a intamplat in 1922 prin Tratatul de la Rapallo – spre surprinderea marilor puteri occidentale, Germania este primul stat din lume care recunoaste Rusia Bolsevica, iar Moscova isi deschide portile pentru produsele si tehnologia germana. Situatia economica si politica dupa Primul Razboi Mondial a fost predestinata pentru o astfel de alianta, dat fiind faptul ca modul prin care America si Franta s-au impus in Europa prin Tratatul de la Versailles nu a fost agreat nici de Berlin, nici de Moscova. Noua arhitectura de pace in Europa dupa razboi a urmarit din perspectiva diplomatiei germane si sovietice remedierea greselilor facute la Versailles si inlaturarea izolarii lor. Iar de la Rapallo la Molotov-Ribbentrop ne mai desparte doar un mic pas, Tratatul de Prietenie de la Berlin din 1926, care a exprimat trecerea de la solidaritatea intre doua state izolate la ambitiile lor pe plan extern de a-si aservi Europa. Asadar carantina simultana impusa Uniunii Sovietice si Germaniei a creat un focar de insecuritate in Europa de care nu ne putem feri pana in zilele noastre. Exceptionalismul, anticapitalismul si antiamericanismul german cultivat de Hitler nu putea identifica pe plan mondial un aliat mai bun decat Uniunea Sovietica, un alt dusman de clasa politica si economica al Americii. Imaginea Germaniei greu de deslusit este expresia pozitiei centrale in Europa care o obliga pe de o parte la o colaborare cu vestul, dar si cu estul continetului, iar pe cealalta parte impune totodata si o politica de „Sonderweg” (cale aparte), mereu in contratimp cu aliatii si diferita de asterptarile partenerilor. Iar noi ce concluzii putem trage din angajamentul Germaniei astazi in Ucraina? Sindromul singuratatii atat al Berlinului, cat si al Moscovei sunt expresia dorintei de neinrolare in structurile politice, economice si juridice pe plan mondial, bine defintite prin standarde anglo-saxone.

In concluzie, efectele izolarii Germaniei si a Uniunii Sovietice in prima jumatate a secolului al XX-lea sunt identice cu aspiratiile la un „Sonderweg” politic diferit de restul lumii din zilele noastre, riscul la nivel mondial fiind probabil mai mare decat scenariul uncrainean. Ironia sortii este ca exact lipsa propriei istorii pe plan politic, in mod normal o critica adusa lumii noi, se potriveste mai degraba Germaniei si Rusiei. Lipsa propriei istorii – in acest context nefiind definita atat de vechimea culturii acestor doua popoare cat de nesiguranta si stangacia pe parchetul politicii mondiale – si parvenitismul politic generat de un belsug trecator sunt adevaratele motive de ingrijorare pentru intreaga planeta. O uniune din singuratate. Artificialitatea statului german infiintat doar la 1872, nascut din condeiul lui Bismarck, fara posibilitatea de ascensiune mondiala intr-o lume deja impartita, nu putea sa gasesasca un numitor comun decat cu un aliat de asemenea inca nedefinit, insa cu o intindere teritoriala mai mare decat toate coloniile la un loc.

Din cautarea cu obstinatie a unei politici proprii, a unei defintii limpezi si a unui profil vizibil, Germania a facut pana in prezent, prin relatia cu Rusia, mai mult rau decat bine. De aceea, se impune prudenta fata de pacifismul german! Doar tot dintr-un avant de pacifism l-au dus nemtii pe Lenin in Rusia ca, printr-o Revolutie, sa inceteze razboiului in estul Europei! Si asa s-a ales Germania cu un aliat fidel, iar noi nu ne-am mai dorit decat sa ne pazeasca nemtii de rusi. Un plan magistral!