Este virusul din Wuhan un redivivus Wotan?

Întrucât cifrele referitoare la excesul de mortalitate din Germania amintesc de vremurile bune dinaintea pandemiei, decidenţii încearcă să întrețină isteria prin explicații dintre cele mai năstrușnice. Cum alarmismul țintit reprezintă un mijloc verificat al așa-numitei torturi albe, se pune întrebarea dacă intervalul de timp este favorabil implementării „celei de-a patra revoluții industriale“, propagată de inginerul Klaus Schwab, prin facilitarea unei strategii de infestare a societății cu psihoze anxioase. Schwab, deținător al mai multor titluri de doctor, privește „forțele transformatoare“ ale unei pandemii la fel ca Sir William Sargant (1907–1988), faimosul psihiatru militar britanic și profesionist al interogatoriilor în cadrul CIA, care a explicat pe larg cum pot fi aduse masele la o stare de colaps psihotic prin inducerea intenționată a panicii sau a agitației în caz de război sau de epidemie. Având în vedere că afirmațiile emise de cei doi se deosebesc, în esență, doar prin adjectivul „transformator“, aș recomanda mai degrabă cartea Battle for the Mind (1957) a monstrului în halat de medic – cunoscut pentru experiențele realizate pe oameni – decât pe cea a teoreticianului evoluționist Schwab.

Dacă Schwab (care nu e specialist în medicină) reclamă introducerea unui nou lockdown din considerente mai curând economice decât virologice, ar trebui – din perspectiva potențialului de distrugere a unor întregi ramuri economice – să luăm în considerare și unele aspecte psihologice, care țin de domeniul catastrofalului și al emoțiilor profunde. Într-un text apărut în 1936 și intitulat „Wotan“[1], celebrul psihanalist elvețian C. G. Jung afirma, pertinent, că fenomenul german frapează mai ales prin modul cum „un om vădit acaparat poate să acapareze un întreg popor, în așa fel încât totul se pune în mișcare, ia avânt și, inevitabil, alunecă pe o pantă periculoasă“. În contextul social larg în care ne aflăm, economia, ca bază de argumentare științifică, are o poziție mult mai puțin solidă decât psihologia, motiv pentru care tocmai Jung ar putea să ofere impulsuri prețioase pentru înțelegerea rolului jucat de „cel care acaparează“.

E drept că psihiatrul elvețian, fondator al psihologiei analitice, nu a fost un adept al zeului germanic Wotan; el a văzut în acesta din urmă o simplă ipoteză menită să elucideze „ciclonul“, „factorul“ psihic de natură irațională ce determină înclinația spre distrugere. Doar anul diferă; în rest, analiza incomodului cunoscător al sufletului, care vorbea despre o „mare efervescență culturală“, specifică perioadelor de înflorire, se dovedește relevantă și pentru evenimentele actuale. Declarându-se incapabil să explice starea lumii pe baza factorilor economici, politici și psihologici, Jung s-a încumetat să formuleze ipoteza că bătrânul Wotan explică nazismul mai bine decât celelalte trei elemente împreună.

Dacă astăzi rata mortalității cam șchioapătă, firava ei creștere fiind atribuită, cu mare impact mediatic, evoluției periculoase a bolii COVID-19, nimic nu rezumă mai bine situația decât cuvintele lui Jung: „Germania, țară a catastrofei intelectuale, unde anumite realități naturale încheie mereu doar o pace aparentă cu suverana lumii, rațiunea“. Rămâne o pură speculație dacă Wotan, prezentat de Jung în textul lui ca un vânt și ca un vrăjmaș originar din Asia, prefigurează subtil virusul adus recent de la Wuhan – tocmai datorită asemănării fonetice a numelor Wotan și Wuhan. Chiar fatalismul este trăsătura caracteristică a acestui zeu al mâniei dezlănțuite, care pare să se fi trezit din nou la viață sub formă de arhetip. Dacă „mitul corona“ este simbolizat de un agent patogen transmis de lilieci, atunci mamiferul zburător – despre care s-ar putea spune că se numără printre animalele văzduhului – ar sugera o anumită analogie cu corbii arhaici care-i vestesc lui Wotan, zeul distrugerii, adierea dimineții.

„Oricât de aiuriți ar fi, adepții lui Wotan par a fi văzut lucrurile mai clar decât partizanii rațiunii“, constată Jung, adăugând că exaltații aducători de mântuire și-au asigurat astfel, în cele din urmă, drumul spre putere. Recursul la psihologie se confirmă tocmai în privința excentricei pretenții revoluționare ridicate de apostolii de azi ai evoluției, în contradicție cu știința și în armonie cu riturile cultice. El permite aceeași concluzie, atunci ca și acum: mâniosul zeu al vântului atacă tot „ce întâlnește în cale și doboară tot ce e șubred“.

Deosebit de instructivă pare trimiterea făcută de psihiatrul elvețian la mitologia germanică, potrivit căreia vântul din Asia, înainte să sufle în Germania și să „inspire gânduri ce zdruncină lumea“, „adună popoarele la un loc ca pe niște frunze moarte“. Una dintre aceste „frunze moarte“ar putea fi SUA, țară destabilizată din motive geopolitice, care, în vârtejul crizei provocate de coronavirus, i-a sancționat la urne, ca printr-un act de credință, pe cei care nu cred în virus; ba mai mult, această destabilizare a pus cruce neoliberalismului atât de nesuferit germanilor. Modul în care amestecă Schwab perspectivele de viitor cu nota proastă acordată administrației Trump pentru gestionarea crizei COVID-19 și cu critica neoliberalismului indică limpede această direcție.

Dacă ne îndreptăm atenția asupra puternicului vânt dezlănțuit în spiritul unei înnoiri fundamentale, așa cum văd lucrurile câțiva intelectuali exaltați, pentru care lockdown-ul din zilele noastre este expresia distrugerii și a reconstrucției, ne frapează inevitabil caracterul burlesc al acestor noi adepți ai lui Wotan. Arhetipurile încep să acționeze, explică Jung, când desfășurarea evenimentelor politice nimerește dintr-o fundătură în alta, iar masele, în loc să se supună ajustării umane [menschliche Regulierung], încetează să se mai comporte normal.

Tocmai „cunoașterea destinului“, inspirată de Wotan – acest „inițiat în cele tainice“, cum scria Martin Ninck[2], și deci un multitalent –, este unitatea de măsură după care am putea să-i evaluăm cu precizie pe Klaus Schwab, pe Bill Gates și pe ceilalți, care, fascinați de „corona“, au pus pe hârtie perspective de viitor. Dar lucrurile nu se opresc la aceste caracteristici. În avatarul lui Schwab[3] – realizat încă de pe acum și pregătit să reziste morții –, recunoaștem lesne, într-o formă ușor modificată, calitatea lui Wotan de stăpân al morților, cruțat de semnele îmbătrânirii. La fel și scrisorile adresate consiliului său de administraţie și păstrate într-un seif, pentru eventualitatea în care Schwab ar păți ceva[4], subliniază în mod foarte concret caracterul învăluit în mister al zeului distrugerii.

Împărtășesc, la rândul meu, explicațiile lui Jung, potrivit cărora deșteptarea lui Wotan ar fi doar o imagine menită să elucideze „forțele psihice“ pe baza unor caracteristici sedimentate istoric, literar și cultural. Grăitoare este observația lui Jung cum că Wotan, în calitate de arhetip și de factor psihic autonom, produce un efect colectiv, prin care se conturează imaginea naturii lui. E drept că Schwab nu este Wotan; cu toate acestea, poartă și el amprenta culturală a patriei lui spirituale, amprentă ce constă tocmai în această alternanță tragică dintre inspirație și mânia dezlănțuită. Interesul lui Jung, în calitatea sa de psihiatru, era să vindece sufletele oamenilor făcând apel la arhetipuri. El n-a fost, probabil, prea încântat să descopere că o parte din acești zei-tămăduitori făceau minuni doar când dădeau frâu liber mâniei distructive. Din perspectiva politicii practice [Realpolitik] și a psihologiei, am putea spune că Wuhan-Wotan, pe lângă că vindecă sufletul german, are și menirea de a înlătura adversarii politici. Recursul la mitologie pare oricum să fi tras pe linie moartă Statele Unite și să fi proclamat o nouă pax germanica, menită să deschidă drumul unei noi ere a sustenabilității în spiritul german al binelui comun.

Sigur că am putea să ne aplecăm și asupra unor elemente stilistice. De exemplu, se pune întrebarea dacă apelul adresat oamenilor de a se proteja pe ei și semenii lor, precum și de a se vaccina cu entuziasm mai respectă imperativul aliterației din Edda cu privire la vechiului salut germanic după rang al zeului renăscut al nimicirii. A fost întotdeauna tragic să ajungi pe mâna unui zeu viu, își încheie Jung textul, îndemându-i pe cititori să și-l reprezinte pe germanul din vremea lui mai degrabă în ipostaza „celui care suferă“ decât a „celui care acționează și se cuvine tras la răspundere“. Orele de închidere obligatorii, lockdown-ul, dispariția unor întregi ramuri economice și acoperirea ireverențioasă a feței l-ar face, probabil, pe psihiatrul elvețian să pronunțe același verdict în legătură cu cei aflați în suferință azi.

Calitatea de cotropitori în continuă mișcare a discipolilor lui Wotan pare să se fi reactivat și privința politicilor germane de protecție contra coronavirusului, politici prezentate în termeni de competiție sportivă, ca model de export al genialității, precum și în privința cursei pentru vaccin, cu aerul ei aproape imperialist. Wotan, afirmă Jung, este un dat cultural arhaic, o neîntrecută personificare a unei particularități fundamentale, pe care astăzi, spre deosebire de el, n-am limita-o la un singur popor (german), ci am extinde-o la scara Europei Centrale. Un teribilism irațional, care se exprimă prin aluzii neîncetate la progresul tehnic, măsuri exemplare luate în domeniul politicilor sanitare, exacerbarea pericolului invizibil reprezentat de un virus, genialitate, inventivitate și aroganța de a da lecții întregii Europe. Nimic altceva decât o cavalcadă contemporană a walkiriilor, menită să scoată în evidență unicitatea.

Din nefericire, revoluțiile industriale sunt numărate, în mod evident, la fel ca Reich-urile germane: în cazul acestora din urmă, numărătoarea s-a oprit la trei; despre cel de-al Patrulea  Reich se fac doar speculații. În schimb, revoluția industrială face prima mutare și atinge poziția magică patru. Nu putem decât să așteptăm factorul ce va egaliza scorul la competiția dintre Reich și industrie. Și ne vor trece fiori reci pe șira spinării gândindu-ne la previziunea lui Jung, care spunea că nazismul nu e nici pe departe un capitol încheiat și că în următorii ani sau în următoarele decenii ne așteapă lucruri greu de pătruns și de anticipat în prezent.


[1] Carl Gustav Jung, Aufsätze zur Zeitgeschichte, Zürich, 1946, pp. 1–24.

[2] Martin Ninck, Wodan und germanischer Schicksalsglaube, Eugen Diederichs, Jena, 1935.

[3] Klaus Schwab: avatar Second Life.

[4] „Der superidealistische Weltverbesserer“ , Berner Zeitung.

Publicat in http://www.corectnews.com/social/este-virusul-din-wuhan-un-redivivus-wotan

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.