Jucărie ruso-germană sau conductă comunitară?

Gazoductul controversat ruso-german periclitează grav pacea în Europa şi încalcă principiile fondatoare ale Uniunii Europene. Proiectul axei Berlin – Moscova, cea mai toxică şi învechită alianţă de pe continent, este prin finalizarea conductei de alimentare cu gaz rusesc prin sămsării nemţeşti o sfidare colosala la siguranţa şi securitatea Europei. Polonia, Marea Britanie şi în primul rând Ucraina au sesizat rolul duplicitar al Germaniei în conflictul ruso-ucrainean. A considera siguranţa continentului doar o sarcină a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), solicitând un răspuns militar la orice agresiune în Ucraina, pe fondul unei noi împărţiri a Europei după o agendă ruso-germană, nu poate asigura pacea pe continent.

Gazoductul Molotov-Ribbentrop prin Marea Baltică face Ucraina dispensabilă pentru siguranţa aprovizionării cu gaz a Europei. Firesc, aşadar, Berlinul să joace la două capete, ştiindu-se în siguranţă, indiferent de tensiunile din Ucraina.

Ar rezolva comunitarizarea, deci trecerea sub control si administrare UE, a gazoductului problema din Ucraina? Tocmai acest instrument a stat la baza procesului de integrare europeană. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a fost creată prin Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951 la inițiativa politicienilor francezi Jean Monnet și Robert Schuman (așa-numitul Plan Schuman sau Declarația Schuman din 9 mai 1950 ), a Germaniei cancelarul Konrad Adenauer și prim – ministrul italian Alcide de Gasperi, cu scopul de a reuni producția acestor două materii prime.

Cărbunele reprezenta aproape 70% din consumul de energie din ţările din vestul Europei. Oţelul constituia cea mai importantă materie prima pentru industrie, dar şi armament. Ideea punerii în comun şi a controlului comun a cărbunelui şi a oţelului urma să fie garantul pentru pace între Franţa şi Germania, făcând inimaginabil un război.  Modelul de comunitarizarea prevedea coordonarea investiţiilor, controlul preţurilor, organizarea producţiei, dar şi respectarea normelor sociale sau a concurenţei neloiale. Astfel, o instituţie autonomă, cel puţin din punct de vedere financiar, urma să gestioneze în comun (Germania, Franţa, Italia şi ţările Benelux) industria acestor produse de valoare strategică. A fost răspunsul unor vizionari la egoismul naţional, de care Germania dă astăzi dovadă.

Chiar un membru fondator al proiectului de pace european, un stat care a început două războaie mondiale, care a avut mereu o agendă de destrămare a statelor suverane de pe continent încalcă grosolan un principiu fundamental al modelului de integrare din Europa? Astăzi rezolvarea tensiunilor din Ucraina ar trebui să se rezolve la Bruxelles, însă nu la sediul NATO şi la sediul Comisiei Europene. Includerea gazului pe lângă cărbune în Tratatul de organizare şi funcţionare a Uniunii Europene, în care a fost încorporat şi tratatul CECO, ar fi soluţia ideală. Confiscarea jucăriei egoiste ruso-germane ar permite Bruxelles-ului în cadru CECOG (şi gaze) ca aprovizionarea cu gaz rusesc să fie realizată la cote egale prin Marea Baltică sau Ucraina. Este de preferat un venit la bugetul de la Kiev decât o rentă germană din sămsăritul cu gaz rusesc.

Astfel, UE ar putea negocia direct atât tariful de import al gazului rusesc dar şi altor furnizori de gaz din Africa de Nord, Orientul Mijlociu sau SUA. Comunitarizarea prieteniei gazoase ruso-germane ar scăpa Berlinul şi de reţinerile pe care le are faţă de Moscova, în cazul în care ar fi solicitat să impune sancţiuni. Realitatea şi posibilitatea sancţiunilor în relaţia cu Rusia o explică recent ministrul de externe al Austriei care propune ca gazul să fie exclus din lista posibilelor sancţiuni. Este lesne de înţeles că Austria, o piticanie cu veleităţi coloniale, să aibă apetit la gaz rusesc, sperând să tranziteze gazul pompat prin Baltică la nemţi, mai departe la periferia pauperizată a continentului. Oricare agresiune a Rusiei în Europa, indiferent la care graniţă a sa cu civilizaţia, ar determina Comisia UE după un mecanism bine stabilit, ca achiziţia de gaz să evite Moscova pentru o perioadă de timp, optând pentru alţi furnizori. Dresarea Rusiei se realizează cu valută şi nu prin soldaţi.

Totodată o comunitarizare a gazului în UE ar asigura preţuri egale pentru energie în Europa, limitând Germaniei posibilitatea de a acutiza procesul de dezindustrializare a continentului prin scumpirea costurilor energiei. Inflaţionarea energiei prin costuri diferite în statele membre ale UE are efectul similar al banului de ocupaţie din Primul Război Mondial, care a permis Germaniei un expansionism militar pe spinarea Europei. Promotorul integrării Europei trebuie să fie readus la propriile principii, pentru a nu fi nevoiţi să-i numărăm Reichurile, cu unu, doi, trei şi patru, precum numărăm puţinii parai rămaşi în buzunar. Un astfel de mecanism precis nu ar determina Moscova să trimită în loc de soldaţi, o garnitură de tren cu flori la Kiev, dar nici nu ar coîntreţine tensiuni în Europa, ştiind că, rămasă fără valută, tensiuni sociale interne ar şubrezi propria oligarhie, cu efecte mult mai grave pentru securitatea ei, decât trupe NATO în state vecine.

Articol publicat in https://www.cotidianul.ro/jucarie-ruso-germana-sau-conducta-comunitara/