Suveranitatea si suzeranitatea in noua ordine mondiala
Dorindu-se a fi o continuare a provocarii lansate intr-un articol anterior, in lipsa unui raspuns din partea celor avizati in privinta nivelul sporit de indatorare pe care si-l asuma guvernantii in numele poporului roman, acest articol se doreste a fi o noua provocare pentru toti cei interesati si in cunostinta de cauza.
Suveranitatea si suzeranitatea definesc anumite situatii in care se afla un stat fata de alt/alte stat(e). Suveranitatea reprezinta o calitate a statului, constand in independenta puterii de stat fata de alte state, in dreptul de a-si rezolva in mod liber problemele interne si externe, fara vreun amestec din afara si fara a incalca principiile dreptului international. Suzeranitatea reprezinta dreptul unui stat asupra altui stat care are guvern propriu dar nu are autonomie completa.
In contextul cresterii excesive a nivelului indatorarii externe se poate ajunge la situatia in care, datorita pierderii autonomiei financiare, un stat, desi suveran, este supus constrangerilor impuse de creditor (devenit suzeran). Desi suzeranitatea, in definitia sa de baza, defineste dreptul unui stat fata de alt stat, putem extrapola si aprecia ca, in societatea actuala, statul suzeran este substituit de diferite organisme supranationale. De exemplu, in virtutea acordului de finantare semnat si in mare parte derulat, FMI, UE, BM si BERD au devenit suzeranii Romaniei.
Istoria romanilor nu este lipsita de astfel de experiente (suzeranitatea impunandu-se, de exemplu, in urma cuceririlor otomane). In prezent, la baza instaurarii suzeranitatii nu mai stau cuceririle teritoriale (precum cuceririle otomane), ci cuceririle in planul inrobirilor de ordin financiar, in planul extinderii pietelor de desfacere sau in planul dobandirii dreptului de exploatare a resurselor naturale. Asa se explica instaurarea sistemului capitalist mondial, caruia i-au spus apoi imperialism, sau a gruparilor monopoliste cu caracter integrationist.
Constitutia Romaniei, chiar din primul articol, precizeaza ca Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil. Din punct de vedere juridic, lucrurile par a fi bine definite (stat suveran si independent); din punct de vedere practic, lucrurile par sa se complice sub imperiul conditionalitatilor impuse de diferite organisme supranationale la care Romania a devenit membra (NATO si UE) dar si sub imperiul conditionalitatilor impuse de marii finantatori externi (precum FMI). Indiferent de scopul urmarit, toate aceste conditionalitati s-au regasit in formula stereotip Romania trebuie sa….
In timp ce suveranitatea este reglementata prin cel mai reprezentativ act normativ al unui stat, suzeranitatea se castiga, nefiind neaparat legiferata. Extrapoland, am putea spune ca suzeranitatea (in varianta actuala) se instituie chiar cu acceptul ambelor parti (daca ne rezumam la cazul Romaniei putem afirma ca nimeni nu ne-a obligat direct sa ne indatoram; cu alte cuvinte, circumstantele ce au stat la baza deciziei de contractare de noi imprumuturi nu pot fi imputabile creditorului; in consecinta, debitorul, de buna voie, consimte sa-si asume constrangerile impuse de creditor). In aceasta noua abordare, admitem ca mijloacele de dobandire a suzeranitatii s-au perfectionat in timp, unele au fost abandonate, iar altele au fost inventate.
Pentru a nu ne indeparta prea mult de angajamentul initial asumat, ne vom rezuma la a puncta impactul supraindatorarii externe a Romaniei si a identifica perspectivele in contextul semnarii unui nou acord dupa incheierea actualului acord stand-by cu FMI, UE, BM si BERD.
Principalul indicator in baza caruia vom aprecia masura in care Romania a devenit tributara creditorilor sai este datoria publica a tarii ca procent din PIB. Pentru a oferi o viziune de ansamblu privind evolutia acestui indicator, punctam urmatoarele aspecte:
– in perioada 2001-2004, ponderea datoriei publice in PIB a scazut de la 31,4% la 22,5% (in conditiile unei cresteri economice a perioade a cca. 5%);
– in perioada 2005-2008, ponderea datoriei publice in PIB a scazut de la 22,5% la 21,3% (in conditiile unei cresteri economice comparabile cu cresterea din perioada anterioara);
– in anul 2009, ponderea datoriei publice in PIB (la finele anului) a ajuns la 30% (in conditiile unei contractii economice de 7,1% din PIB);
– in anul 2010, ponderea datoriei publice in PIB a ajuns pana la aproape 40% (in conditiile unei cresteri negative de 1,9%).
Pentru a scoate in evidenta rolul jucat de finantatorii externi trebuie sa mai punctam ca, in septembrie 2010, datoria externa totala a Romaniei era de 89,3 miliarde euro (75% din PIB), din care aproximativ 31% reprezenta datorie publica. Privita in structura, datoria externa era defalcata astfel:[1]
– 17,3 miliarde euro datorie publica si public garantata (inclusiv sumele primite de la FMI si UE si directionate catre Ministerul Finantelor Publice; valoarea inregistrata este cu 70% mai mare decat cea inregistrata in anul 2004);
– 37,7 miliarde euro datorie privata (in crestere cu 380% fata de anul 2004); din totalul datoriei private, 15 miliarde euro reprezinta datoria externa a bancilor;
– 7,7 miliarde euro depozite ale nerezidentilor;
– 17,6 miliarde euro datorie pe termen scurt;
– 9 miliarde de euro contractati de la FMI si care au intrat in conturile BNR.
Suntem de acord ca judecarea evolutiei celor doi indicatori (ponderea datoriei publice in PIB si ponderea datoriei externe in PIB) nu trebuie sa se faca in mod steril, ci coroborand principalii indicatori macroeconomici care pot justifica circumstantele. Insa, chiar si asa, un lucru este cert: a crescut gradul de indatorare.
Conform criteriilor de convergenta, ponderea datoriei publice in PIB nu trebuie sa depaseasca 60 de procente; in cazul in care o tara depaseste acest nivel, tara respectiva trebuie sa dovedeasca faptul ca are o tendinta stabila de decelerare a ponderii datoriei publice. Romania indeplineste inca acest criteriu, dar dinamica este destul de ingrijoratoare.
Judecand prin prisma criteriului de convergenta mentionat, Romania mai are inca posibilitatea de a continua sa se indatoreze (aceasta probabil fiind si ratiunea intentiei semnarii unui nou acord stand-by). Mai mult, avand ca exemple Italia, Belgia sau Grecia (tari in care datoria publica depaseste PIB, indicatorul mentionat fiind mai mare de 100%), putem spune ca, dincolo de temerile noastre, dar intuind deciziile guvernantilor (pe planul pregatirilor pentru viitoarele alegeri), perspectivele nu par a fi deloc imbucuratoare. Spunem aceasta deoarece estimarile arata ca Romania, la finele anului 2014, va ajunge la o datorie publica externa de circa 60% din PIB. Firesc, cei ce constientizeaza pericolul catre care se tinde, judecand prin prisma suportabilitatii actualelor constrangeri, simtind la propriu taisul austeritatii, nu pot decat sa se mai intrebe cum va arata Romania in acest scenariu cenusiu.
Daca in prezent marii finantatori externi se rezuma doar la actiuni care sa faciliteze recuperarea fondurilor doar pe seama bugetului general consolidat, in perspectiva, este posibil ca acesti creditori sa exploateze direct si in nume propriu bunuri apartinand domeniului public (romanesc).
O vorba veche spune ca daca viitorul nu-ti surade, atunci consoleaza-te cu trecutul. Si astfel ne intoarcem la manualele de istorie si citim: … intampinand rezistenta darza a Tarilor Romane in fata cuceririlor otomane si constientizand incapacitatea de a le supune prin forta, sultanii au recurs la cunoscuta practica de subminare treptata a capacitatilor militare si economice ale acestora. Printre actiunile care se incadrau in aceasta tactica de expansiune un loc deosebit revenea cuceririlor punctelor strategice ale Tarilor Romane si trecerea lor sub administrarea directa turceasca. O atentie deosebita se acorda cetatilor in care se amplasau garnizoane turcesti, pamanturile din jurul lor fiind incluse in unitati administrativ-teritoriale dupa tipul celor din Imperiul Otoman.
In final, daca mai este cazul, ne mai putem intreba prin ce se pot diferentia fostii si actualii suzerani. Primii ne-au inrobit cu sabia, actualii ne-au „ajutat” sa ne inrobim prin indatorare; privind din interior nu putem decat sa ne deplangem incapacitatea de a gasi alternative mai avantajoase, privind din exterior – din perspectiva marilor finantatori externi – ne rezumam doar la a mentiona zicala machiavellica „scopul scuza mijloacele”.
Sursa: www.corectnews.com