Scrisoare deschisă către liderii politici ai Puterilor Aliate şi Asociate

/în /de

Vă scriu pentru a vă informa în legătură cu situația reînființării în România, în fapt și în drept, a unei organizații naziste desființate în 1944 ca efect îndeplinirii obligațiilor asumate de statul român prin tratatele de pace de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial (WW II). Atât în opinia mea, cât și a experților în drept public pe care i-am consultat, acest act de reabilitare a unui grup pro-hitlerist poate antrena consecințe deosebit de grave, nu doar pentru funcționarea statului de drept în România, ci și pentru ordinea internațională de drept, bazată pe tratatele care au pus capăt conflagrației mondiale.

 

Situația pe care v-o prezint și care riscă să devină, mai mult decât la nivel de simbol, un atac la adresa status-quo-ului postbelic, a făcut, la solicitarea mea, obiectul mai multor expertize elaborate de specialiști cu reputație profesională incontestabilă în domeniul dreptului internațional public. Am onoarea să vă pun la dispoziție textele redactate de experții pe care i-am consultat, anexat prezentei scrisori, cu convingerea că vă vor fi de folos.

 

Problema care o semnalez privește consecințele juridice și politice la nivel național și internațional, ale deciziei luate de România de a recunoaște unei grupări politice cu caracter etnic, numită Forumul Democratic al Germanilor din România (FDGR), calitatea de ”succesor al titlului de Grup Etnic German”. Precizez că în contextul Procesului de la Nurenberg, GEG a fost calificat ca organizație de tip fascist, vinovată, printre altele, de susținerea răzoiului hitlerist. Inclusiv în ceea ce privește Holocaustul.

 

În consecință, GEG a fost dizolvat în 1944, cu interdicția reînființării sale, ca urmare a obligațiilor asumate de Guvernul român prin Convența de Armistițiu încheiată cu Puterile Aliate (art. 15 al Convenției).

 

Ulterior, prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947, Puterile Aliate și Asociate au convenit, iar România a acceptat și s-a angajat, că ”statul român nu va îngădui în viitor existența și activitatea unor organizațiide această natură care au drept scop lipsirea poporului român de drepturile sale democratice” (art. 5 din Tratat).

 

Desființarea GEG, în condițiile stabilite prin instrumentele de drept internațional postbelice însușite de România, a constat în dizolvarea persoanei juridice în cauză, judecarea și condamnarea liderilor săi, lustrarea membrilor organizației, precum și confiscarea patrimonului său. Astfel, Grupul Etnic German nu lăsa succesori, iar reînființarea sa era interzisă.

 

Cu toate acestea, instanţele judecătoreşti din România au admis cererea FDGR de a i se recunoaște calitatea de succesor în toate drepturile al GEG. În consecință, instanța a acceptat și solicitările FDGR de a intra în posesia drepturilor patrimoniale ale GEG, deși măsura confiscării acestora a intervenit ca urmare împlinirii obligațiilor asumate de România prin tratatele de pace, la cererea Aliaților.

 

Concret, în baza recunoașterii calității sale de succesor în drepturi al GEG, așa cum rezultă și din datele oficiale ale Guvernului român,  FDGR a depus în instanță 136 cereri de retrocedare a unor imobile printre care școli, cămine de bătrâni sau sedii de instituții publice.

 

Acestea nu sunt doar opiniile mele, ci și concluziile expertizei riguros elaborate de reputatul Profesor Dr. iur. Michael Kilian, care demonstrează că ”GEG era o corporație organizată de drept public, al cărei succesor legal și obligatoriu, în septembrie 1944, a fost statul român, ca urmare a îndeplinirii condiției de armistițiu. Astfel s-a stins această corporație. Patrimoniul ei a trecut în patrimoniul statului român și a fost consumat de acesta, fără înlocuire. Prin urmare, o succesiune legală din punct de vedere al dreptului public nu (mai) este posibilă, prin definiția acesteia. Lipsește capacitatea succesiunii acestui patrimoniu, cât și starea de fapt a succesiunii (…) Prin urmare, efectul existent al dreptului internațional asupra tratatelor aliaților cu România din 1944 și 1947 exclud fără nici o compensare, o succesiune legală a patrimoniului GEG din 1940.”

 

Mă simt obligat să menționez că Ministerul Public a atacat prin recurs decizia instanței de a recunoaște FGDR ”calitatea de ”succesor al titlului de Grup Etnic German”, argumentând că ”statul nu a fost apărat în cursul judecării cauzei” și că ”sentința atacată este criticabilă și pentru faptul că a fost dată cu încălcarea Convenției de Armistițiu încheiată în 1944”, însă acțiunea Parchetului a fost respinsă ca fiind tardivă.

 

Prin urmare, actul de reconstituire a personalității juridice a GEG, împreună cu restituirea patrimonului acestuia, în persoana și către FDGR, succesorul său oficial, reprezintă încălcarea obligațiilor asumate de România potrivit art. 5 al Tratatului de pace de la Paris și creează precedentul periculos al denunțării acestuia.

 

Apreciez că slăbirea Forței obligatorii a respectivului Tratat, prin punerea în discuție a unuia dintre principiile sale fundamentale, cel care a stat la baza ordinii mondiale postbelice – anume definirea nazismului ca ideologie criminală și desființarea definitivă a entităților care au transpus-o în politica reală – creează un pericol major la adresa securității globale.  Acest pericol intervine într-un moment în care tensiunile sociale, politice și economice, concomitent cu recrudescența mișcărilor extremiste, xenofobe, național-populiste, intolerante, rasiste și antisemite în Europa (inclusiv în Germania, unde au reușit să reintre în Parlament, dar și în România), reînvie spectrul unor noi conflagrații sângeroase, făcând ca războiul să nu mai fie exclus pe timpul acestei generații.

 

Iată de ce am decis să mă adresez Dvs., cu speranța că veți întreprinde demersurile necesare pentru a convinge România să își respecte obligațiile asumate prin Tratatul de pace de la Paris și, în consecință, să anuleze actul înregistrării FDGR și al recunoașterii sale ca succesor al GEG, desființând totodată toate efectele patrimoniale și nepatrimoniale ale acestora.

 

Regăsiți aici linkurile către documentele citate, respectiv: