Creanta germana: Romania nu e interesata sa recupereze 19 miliarde de euro

Toate datoriile pe care statul roman le-a contractat in ultimii ani ar putea fi acoperite cu usurinta de o creanta uitata timp de aproape sapte decenii. Autoritatile de la Bucuresti par complet neinteresate de acest subiect si il evita cu obstinatie. Chiar daca, recent, Guvernul a primit oferta de a vinde creanta unor „institutii financiare internationale”.
Traian Basescu si Angela Merkel Traian Basescu si Angela Merkel

Avansul propus pentru deschiderea negocierilor este de un miliard de euro. Datoria istorica a Germaniei catre Romania este estimata la minimum 19 miliarde de euro. Dar, sprijinul Berlinului ar putea valora mai mult? Se vorbeste despre o intelegere secreta intre Traian Basescu si Angela Merkel. Exista, insa, si alte scenarii.

Iata, in linii mari, faptele: un cercetator – Radu Golban – constata ca, acum vreo 70 de ani, Germania a mancat si-a baut de vreo 4 miliarde de euro in contul Romaniei, fara sa plateasca nota. Nota s-a pastrat, mancarea si bautura s-au consumat, dobanzile au curs, datoria a ajuns la peste 19 miliarde de euro. Adica mai mult decat suma pentru care FMI-ul impinge acum Romania in curbe mortale de sacrificiu.

Guvernul roman vede nota, ridica din umeri: povesti de razboi. Cercetatorul insista. Presa insista. Dilema persista. Autoritatile romane se fac ca lucreaza: nu gasim nota la noi in chitantier. Parlamentarii germani de stanga trag de maneca Guvernul Federal: ce facem cu nota? Cercetatorul mai verifica chitantierul de la nemti. Nota e scrisa negru pe alb la Banca Reglementelor de la Basel.

Povestea se complica. Serviciile germane dau semne de iritare. Apare in scena Eugen Anca, parte ONG-ist, parte om de afaceri, cu ceva relatii la Moscova si cu antecedente in recuperarea tezaurului de la rusi. Anca s-a imprietenit cu cercetatorul si s-a convins ca treaba-i serioasa. In paralel, face niste calcule si niste planuri, cu care cercetatorul nu e intotdeauna la curent. In cele din urma vine cu o idee: nota pierduta trebuie sa fie in arhivele CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, creat de URSS in 1949, cu rolul declarat de a stimula comertul dintre tarile din blocul estic). E deci la rusi, care s-au oferit s-o pastreze ei, prin anii 50’, pe vremea cand faceam afaceri impreuna. Teoriile il socheaza pe cercetator, care nu intelege ce cauta Rusia in toata afacerea.

ONG-istul ştie nişte baieti prietenoşi care se pricep sa recupereze note ratacite si care s-ar baga sa ne ajute. Guvernantii ciulesc urechile: recuperarea pe filiera privata nu e deloc imposibila din punct de vedere legal. Tentant, dar e un joc cam periculos. BNR, titularul chitantiei, isi pastreaza sobrietatea. Dilema persista. La Cotroceni apar niste tineri cu ochi albastri, care dau semne ca romanii au cam exagerat cu gluma. Se joaca aiurea cu focul si Romania nu a implinit PIB-ul legal de economie matura. Dovada ca s-a intors la tutorele FMI, ca sa ii faca educatie economica. Nu stam bine in UE? Nu vrem Schengen?

Mingea e la Cotroceni. Se fac jocurile.

Intre timp curg comunicarile oficiale catre presa si ONG-isti: nu stim, n-am vazut, nu credem, mai vedem. Cercetatorul este invitat la o televiziune prietena a Cotroceniului sa dea noi amanunte. In culise, autoritatile se framanta: sa-l luam sa ne consilieze, sa nu-l luam… Germania da semne de nervozitate. Guvernul Federal raspunde sec interpelarii din Bundestag: Romania a facut cinste cu mancarea si cu bautura, a semnat ca plateste nota, caz inchis. Cercetatorul insista: Romania a facut cinste in razboi la o alta masa, masa asta e pe bani. Argumenteaza cu Tratatul de pace de la Paris din 1947, unde scrie clar: „cu exceptia”. Guvernantii isi fac planuri: poate putem conta pe baietii aia prietenosi care ar vrea sa ne ajute… Spunem ca Germania, dar ne alegem si noi cu ceva.

Cercetatorul e in plus, in orice scenariu. Ar putea strica totul. Este trimis acasa, in Elvetia. BNR il consoleaza parinteste: ramanem prieteni. De la Bucuresti pornesc semnale catre Berlin: respect, am facut cinste. Ca de la un PIB de 115 miliarde de euro la un PIB de 2,22 trilioane de euro (estimare Wall Street Journal, octombrie 2010. PIB-ul Romaniei multiplicat de vreo 20 de ori. Sa va fie de bine.

Notele oficiale care ies din ministere capata brusc claritate: datoria NU exista. BNR-ul o lasa in coada de peşte: cautati in arhivele BCR, se pare ca austriecii de la Erste care au cumparat banca s-au ales si cu niscaiva documente de interes national. Sau scotociti pe la Arhivele Nationale, daca aveti timp. Cercetatorul continua sa trimita catre BNR fotocopii dupa documentele aflate in arhivele de la Basel. BNR ii da ignore. Cancelarul german aterizeaza triumfal la Bucuresti. Cere dreptate: sa fie platite notele restante catre firmele nemtesti care fac afaceri cu statul roman. Sa se restituie proprietatile germanilor preluate abuziv de regimul comunist. Premierul si Presedintele inghit in sec si dau asigurari ca se va face dreptate. Cancelarul pleaca.

Problema devine o chestiune privata. Ajunge inapoi, la Guvern

Guvernul avea pe teava, chiar in momentul vizitei cancelarului german, o ordonanta de urgenta prin care trece nota virtuala, nota pierduta, din buzunarul mai indepartat al Fondului Proprietatea in buzunarele interioare ale bugetului. E mai la indemana. La doar doua saptamani de la vizita, ordonanta e in Monitorul Oficial. Doua saptamani de la publicarea OUG, pe 10 noiembrie, baietii prietenosi sar cu o oferta de cumparare a notei ratacite. Oferta e intermediata de aceeasi persoana care a fost cap de afis acum cativa ani cand cu recuperarea tezaurului de la rusi. Guvernantii nu sunt convinsi ca propunerea e serioasa. Mai trece o saptamana, iar pe masa Ministerului de Finante si la secretariatul general al Guvernului apare o noua oferta. De data asta foarte concreta: un miliard de euro avans, la buget.

Dupa avans, „mai vedem noi”. Uneori, „mai vedem noi” inseamna „mai nimic”. De data asta, tacerea din jurul subiectului devine impenetrabila. Toate personajele care au avut acces la culisele povestii raspund sec, pasand problema de la o institutie la alta. (vezi si – Raspunsurile autoritatilor pentru CorectNews).

Intermediarul se plange ca oferta financiara pe care a depus-o nu este luata in seama nici la Guvern si nici la Finante. De ce? Functionarii analizeaza atent cascavalul cu un ochi la Palatul Victoria si cu unul la Cotroceni, insa semnalul mult-asteptat al Presedintelui intarzie.

Apare si al treilea scenariu: statul roman se face ca ploua, in sensul ca nu a recunoscut creanta si nici nu a trimis direct recuperatorii pe capul Germaniei, in timp ce societatea civila castiga in instanta dreptul sa se spele pe cap cu datoria. De 19 miliarde de euro. O solutie de geniu pe care numai un roman o putea gasi.

Sursa: www.corectnews.com